ACID URIC SERIC

Acidul uric este produsul final al metabolismului purinelor. Purinele, componente importante ale acizilor nucleici şi coenzimelor, pot fi sintetizate în corp sau pot fi obţinute prin consumul unor alimente.

Aproximativ 75% din cantitatea de acid uric este excretată în urină, restul fiind degradat la nivelul tractului gastrointestinal. Deşi un număr mare de pacienţi sunt detectaţi cu hiperuricemie, doar câţiva dintre aceştia dezvoltă gută, ca urmare a depozitării uraţilor la nivelul articulațiilor și a ţesuturilor din jurul acestora.

Forma renală asociată cu hiperuricemia se poate manifesta prin nefropatie gutoasă (depozitarea uraţilor la nivelul parenchimului renal), depunerea intratubulară acută de cristale de uraţi şi nefrolitiază urică.

Cauzele hiperuricemiei pot fi:

• sinteza crescută a purinelor
• tulburări metabolice moştenite
• dieta cu exces de purine
• turnover crescut al acizilor nucleici, afecţiuni maligne
• administrare de medicamente citotoxice
• excreţie scăzută datorată insuficienţei renale cronice sau reabsorbţiei renale crescute.

Hiperuricemia mai poate fi întâlnită în diabetul zaharat, hipotiroidism şi ateroscleroză.

Hipouricemia este mai puţin frecventă în comparaţie cu hiperuricemia.

Cauze posibile ale hipouricemiei sunt:

• afecţiuni hepatocelulare severe cu sinteza redusă a purinelor
• reabsorbţie tubulară renală defectuoasă
• tratament excesiv al hiperuricemiei cu Alopurinol
• chimioterapie.

Indicații

• Diagnosticul şi tratamentul gutei, insuficienţei renale, precum şi a altor afecţiuni cum ar fi: leucemie, psoriasis, inaniţie
• Monitorizarea tratamentului cu citotoxice

Bibliografie:BIOCLINICA