Anticorpi anti HBc IgM

Virusul hepatic B (HBV) este o cauză majoră a bolii hepatice.

Mod de transmitere

Virusul hepatic B se transmite prin contactul direct cu sânge sau alte lichide ale corpului. Cele mai frecvente moduri de transmitere sunt: transfuziile de sânge, înțeparea cu ace, contactul direct cu răni deschise, contactul sexual, transmiterea neonatală.

Perioada de incubație

Perioada medie de incubare pentru infecția cu HBV este de 6-8 săptămâni. Simptomele clinice comune includ febră, gastroenterită, icter. Infecția cu HBV poate evolua ca și hepatita icterică tipică, forma subclinică anicterică de hepatită, hepatita fulminantă, hepatita cronică sau persistentă.

Evoluție clinică

La adulţi, infecţia cu HBV se vindecă în 90-95 % din cazuri, 5-10 % dezvoltând infecţia cronică. În cazul nou-născuţilor infectaţi cu HBV, infecţia cronică se dezvoltă în 90 % din cazuri. Infecţia cu HBV (mai ales infecţia cronică) este asociată cu dezvoltarea carcinomului hepatocelular.

Antigenul core al virusului hepatic B (HBcAg) se găseşte la nivel hepatic şi nu circulă în sânge.

Semnificație clinică

Totuşi, anticorpii anti HBc pot fi detectaţi serologic la indivizii infectaţi. În cazul unei infecţii acute, anticorpii anti-HBc IgM sunt detectaţi primii şi rămân detectabili pentru aproximativ şase luni. Imediat după răspunsul IgM, apar și anticorpii anti-HBc IgG care pot persista nedefinit.

Anticorpii anti-HBc IgM sunt utili în diagnosticul infecției acute cu HBV.

Bibliografie:BIOCLINICA