ANTICORPI ANTINUCLEARI

Prezenţa anticorpilor antinucleari (ANA) poate fi folosită în asociere cu alte teste serologice şi informaţii clinice pentru a ajuta în diagnosticul lupusului eritematos sistemic (LES) şi a altor boli ale ţesutului conjunctiv. Termenul ANA descrie o varietate de anticorpi care reacţionează cu constituenţii nucleului inclusiv ADN, ARN şi câteva proteine, precum şi ribonucleoproteine.

Semnificație clinică

Aceşti anticorpi apar cu o frecvenţă mare la pacienţii cu boli ale ţesutului conjunctiv, în special în cazul LES. În principiu, toţi pacienţii cu LES au anticorpi antinucleari pozitivi. Determinarea ANA este un excelent test screening pentru LES (un rezultat negativ exclude posibilitatea prezenţei LES), dar nu este un test specific.

Pacienţii cu alte boli ale ţesutului conjunctiv (artrită reumatoidă, sclerodermie, dermatomiozită) prezintă frecvent rezultate pozitive, iar un titru scăzut de ANA poate fi observat şi în alte afecţiuni (infecţii virale, arsuri severe) precum şi la populaţia sănătoasă (mai ales la persoanele în vârstă).

Imunofluorescenţa indirectă este metoda de referinţă pentru testarea anticorpilor antinucleari. Substratul utilizat de acest test este o linie celulară epitelială umană, fixată (HEp-2). Prin această metodă se pot distinge mai multe aspecte (omogen, pătat, nucleolar,centromer, mitocondrial), care se corelează cu o anumită specificitate a anticorpilor şi ca urmare permit asocierea cu o anumită boală şi alegerea ţintită a testelor ulterioare.

Testul permite detecţia anticorpilor antinucleari relevanţi clinic (inclusiv SS-A şi Scl-70). În plus, specificitatea conjugatului IgG elimină rezultatele fiziologice fals pozitive, datorate prezenţei în mod normal a unui titru scăzut de ANA de tip IgM, la persoanele în vârstă, dar sănătoase.

În cazul probelor pozitive, se realizează diluţii seriale, rezultatul fiind exprimat semicantitativ, sub formă de titru (ultimul titru la care reacţia a fost pozitivă).

Bibliografie:BIOCLINICA