Determinarea anticorpilor heterofili in serul pacientilor constituie un test rapid, util in diagnosticul mononucleozei infectioase, afectiune produsa de virusul Epstein-Barr.

Paul si Bunnel au demonstrat ca anticorpii prezenti in serul pacientilor cu mononucleoza infectioasa aglutineaza eritrocitele de oaie si cal. Davidson a folosit o procedura modificata de detectare a anticorpilor prin introducerea unei etape de absorbtie diferentiata care sa elimine interferentele cu anticorpii Forssman si cei din boala serului. Testul Davidson este unanim acceptat ca o metoda de referinta in depistarea anticorpilor heterofili din mononucleoza infectioasa3.

Anticorpii heterofili apar in ser in zilele 6-10 de boala, ating un nivel maxim in saptamanile 2-3 de la debutul manifestarilor clinice, dupa care scad progresiv in decurs de 4-8 saptamani. In unele cazuri anticorpii pot persista pana la un an. Nivelul anticorpilor nu se coreleaza cu severitatea bolii sau cu gradul limfocitozei.

Obtinerea unui rezultat pozitiv intr-un context clinic si hematologic sugestiv stabileste diagnosticul de mononucleoza infectioasa1.