Demonstrarea prezenţei de imunoglobuline sau a complementului pe suprafaţa hematiilor susţine diagnosticul de distrucţie eritrocitară mediată imun1.

Există două clase majore de anticorpi care reacţionează cu eritrocitele. Anticorpii compleţi sau salini aglutinează eritrocitele suspendate în soluţie salină; aceştia sunt de obicei de tip IgM (cel mai bun exemplu de aglutinare salină la temperatura camerei este cea utilizată în grupajul ABO). In vivo anticorpii IgM fixează complementul şi produc hemoliza imediată intravasculară. Anticorpii care nu reacţionează vizibil în mediu salin şi produc reacţii de aglutinare numai prin utilizarea de tehnici speciale sunt numiţi aglutinine incomplete şi sunt de obicei de tip IgG (cel mai bun exemplu sunt anticorpii anti-Rh, care, dacă sunt prezenţi în serul primitorului de sânge incompatibil, produc o reacţie hemolitică transfuzională întârziată, extravasculară)2.

Pentru a certifica faptul că hematiile unui pacient sunt învelite (sensibilizate) cu imunoglobuline, complement sau ambele, se adaugă la o suspensie de eritrocite provenite de la pacient antiser cu reactivitate faţă de moleculele de Ig şi/sau complement umane, care va determina aglutinarea acestora. Iniţial testarea se face cu antiseruri polispecifice, care conţin anti-IgG, anti-C3d şi ocazional şi activitate anti-lanţ uşor. Reactivii monospecifici diferenţiază în continuare între IgG, C3d, existând şi seruri monospecifice pentru C3b, C4b, C4d şi lanţul greu al IgG. Antiseruri specifice pentru IgM sau IgA sunt rar utilizate, deoarece IgM nu mai sunt găsite de obicei încă ataşate pe suprafaţa celulară, iar IgA sunt foarte rar întâlnite pe suprafaţa eritrocitelor1.

Utilizând sânge recoltat pe EDTA sau pe citrat activarea in vitro a complementului de către autoanticorpii la rece benigni este inhibată. Spălarea eritrocitelor îndepărtează globulinele solubile sau ataşate nespecific, ceea ce permite detecţia imunoglobulinelor şi factorilor complementului specific legate de eritrocite in vivo3.

Recomandări pentru efectuarea testului Coombs direct

  • investigarea reacţiilor transfuzionale acute sau întârziate (demonstrarea fixării pe suprafaţa eritrocitelor de la donator a aloanticorpilor prezenţi în serul pacientului);
  • suspiciune de hemoliză autoimună;
  • boala hemolitică a nou-născutului;
  • hemoliză imună indusă de medicamente;
  • atunci când martorul auto efectuat în cadrul grupajului sanguin, screening-ului prezenţei de aloanticorpi şi testelor de compatibilitate este pozitiv3.