VITAMINA B12

Vitamina B12 (ciancobalamina) este o vitamină cu o structură complexă, esenţială în sinteza ADN, necesară pentru maturarea eritrocitelor.

Vitamina B12 este, de asemenea, necesară pentru formarea şi menţinerea tecii de mielină.

Sursele de vitamina B12 sunt exclusiv de natură animală (carne, ouă, lapte etc).

Pentru absorbţie, vitamina B12 necesită factorul intrinsec (secretat de celulele parietale gastrice).Vitamina B12 formează un complex cu factorul intrinsec, care se ataşează de receptorii de la nivelul mucoasei ileale, de unde transcobalamina transportă vitamina B12 către sânge şi ţesuturi. Vitamina B12 este stocată în ficat (cea mai mare parte), măduva osoasă şi alte ţesuturi.

Corpul uman foloseşte vitamina B12 într-un mod foarte economic, reabsorbind vitamina B12 de la nivelul ileonului şi returnând-o către ficat, astfel încât doar o cantitate foarte mică este excretată.

Cauze ale deficitului de vitamina B12:

  • ingestia redusă
  • malabsorbţia
  • afecţiuni ale intestinului subţire
  • deficitul de transcobalamină
  • gastrectomia

Anemia pernicioasă este o formă de anemie macrocitară în care deficitul de vitamina B12 este determinat de lipsa factorului intrinsec.

Deficitul de vitamina B12 afectează sinteza ADN, cauzând anemii macrocitare, caracterizate prin maturarea anormală a precursorilor eritrocitari în maduva osoasă, prezenţa megaloblastilor şi o supravieţuire redusă a eritrocitelor. Datele clinice şi de laborator relevante pentru deficitul de vitamina B12 cuprind tulburări neurologice, un nivel scăzut al vitaminei B12 şi o excreţie crescută de acid metilmalonic.

Bibliografie:BIOCLINICA

 

80,00 lei

Categorie: