Uretra masculina reprezinta calea ascendenta de acces a infectiei spre tractul urinar inferior si tractul genital. Tractul genital masculin, alcatuit din prostata, canale ejaculatoare, vezicule seminale, canale deferente, epididim, testicule este, in mod normal, steril. Aceasta conditie este asigurata prin actiunea mecanica a mictiunii si ejacularii, si mai ales prin actiunea antibacteriana a unui polipeptid (care contine zinc) eliminat prin secretia prostatica2.

Clasificarea infectiilor de tract genital masculin

In functie de localizare, infectiile genitale masculine se clasifica in: uretrite, prostatite, epididimite si orhite.

Uretritele

In functie de etiologie se impart in:

  • uretrite gonococice – cu mai multe forme clinice: in peste 70% din cazuri au evolutie acuta, cu disurie marcata si scurgere uretrala frecvent purulenta, iar in aproximativ 5–10% din cazuri infectia evolueaza inaparent. Netratata, gonoreea se cronicizeaza si pot aparea complicatii (prin propagare canaliculara si limfatica la prostata si epididim) si sechele (stricturi uretrale). Infectia se poate generaliza pe cale sangvina si pot aparea interesari articulare (localizare metastatica)2. Uretritele gonococice pot aparea si in cazul infectiilor duble (de exemplu, gonococ + C. trachomatis sau U. urealyticum), in care perioada de incubatie a celeilalte infectii este mai mare decat a celei gonococice. Pe de alta parte, pot aparea uretrite cu Cryptococcus neoformans, posibil favorizate de terapia cu tetracicline a gonoreei. Exista si cazuri de reinfectii gonococice, eventual consecutive unui esec terapeutic in cazul tulpinilor de N. gonorrhoeae secretoare de beta-lactamaza2.
  • uretrite non-gonococice – evolueaza cu disurie mai putin intensa si se insotesc doar in aproximativ 38% din cazuri de scurgere uretrala, care este arareori purulenta. Etiologia este dominata de C. trachomatis (50%), urmata de Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma hominis, Trichomonas vaginalis, virus Herpes simplex. Bacilii Gram negativi pot fi implicati ca agenti etiologici la pacientii cu stricturi uretrale sau la cei cu fimoza. In cazuri rare sifilisul poate debuta cu sancru uretral2.

Prostatite

Evolueaza cu reactie inflamatorie in secretia prostatica, bacteriurii si piurii intermitente. Apar, de obicei, pe cale ascendenta, pornind de la o uretrita.

Clasificare:

1. prostatite bacteriene:

-acute: cel mai frecvent determinate de N. gonorrhoeae;

-cronice: mai frecvent – C. trachomatis, Enterobacteriaceae, pseudomonade, enterococi; mai rar Staphylococcus saprophyticus, Trichomonas vaginalis. Pot aparea localizari metastatice in infectii sistemice (tuberculoza sau micoze – blastomicoza, coccidioidomicoza, criptococoza, histoplasmoza)

2. prostatite non-bacteriene: rar Candida spp.

Prostatodinia reprezinta un sindrom caracterizat prin simptomatologie asemanatoare prostatitei, dar fara reactie inflamatorie in secretia prostatica1,2.

Epididimite

Apar tot ca infectii ascendente, ca urmare a unei prostatite sau uretrite. Ca factor favorizant amintim traumatismele locale (instrumentatie urologica), mai ales in conditii de bacteriurie.

Din punct de vedere etiologic se descriu:

epididimite bacteriene nespecifice: cel mai frecvent cauzate de Enterobacteriaceae, urmate de pseudomonade si ocazional coci Gram pozitivi;

epididimite cu transmitere sexuala: produse de C. trachomatis, N. Gonorrhoeae;

epididimite in boli sistemice: apar rar in tuberculoza, blastomicoza.

Complicatii posibile:

-extinderea infectiei: orhiepididimita, hidrocel, infarct testicular, abcese scrotale cu posibila fistulizare;

-cronicizare;

-supuratii, ce necesita interventii chirurgicale1,2.

Orhite determinate de:

-virusuri: virusul urlian si virusul Coxsackie B, ce infecteaza testiculele uni- sau bilateral, pe cale hematogena;

-bacterii: infectia apare prin contiguitate de la o epididimita1,2.