Patologia infectioasa a urechii este dominata de otitele externe (infectii ale pavilionului si ale conductului auditiv extern, regiuni anatomice cu flora saprofita) si de otitele medii (infectii ale urechii medii).

Flora saprofita a urechii externe este reprezentata de microorganismele care se intalnesc pe tegument:

– specii bacteriene dominante: stafilococi coagulazo-negativi si corynebacterii;

– specii bacteriene mai rar intalnite: micrococi,  neiserii saprofite;

– genuri de fungi: Alternaria, Penicillium si Candida (non albicans)3;5.

Otitele externe – au particularitati proprii infectiilor tegumentare, contaminarea putandu-se produce prin:

• intepari sau raniri cu diferite corpuri tari: scobitori, ace, creioane;

• erizipel determinat de Streptococcus pyogenes;

• patrunderea apei in conductul auditiv, cu macerarea consecutiva a tegumentelor de la acest nivel poate determina aparitia „otitei inotatorilor” produsa de Pseudomonas aeruginosa (la cei care inoata in apa dulce) sau de Vibrio alginolyticus (inotatorii din oceane)5;

• post antibioticoterapie locala indelungata pot aparea micoze auriculare determinate de Candida albicans sau  de fungi din genul Aspergillus.

Otitele medii  – au particularitati proprii anatomiei si fiziologiei locale, fiind mai frecvente la copiii in varsta de 3 luni pana la 3 ani. Urechea medie (ca si cea interna), regiune sterila din punct de vedere bacteriologic, se poate infecta fie prin invazia florei locale si de vecinatate, fie in cadrul unor boli sistemice, cu poarta de intrare respiratorie (rujeola, scarlatina)2.

Un rol important in aparitia acestora il au afectiunile rinofaringelui care, prin congestia si edemul trompei lui Eustachio, blocheaza drenajul normal al cavitatii si eliminarea contaminantilor ocazionali proveniti din microbiota locala3.

• la copii, amigdalitele si faringitele determina aparitia otitelor medii prin propagarea inflamatiei si infectiei, care este favorizata de beanta si pozitia orizontala a trompei la aceasta varsta.

• vegetatiile adenoidiene determina aparitia otitelor atat pe cale mecanica, prin volumul lor, cat si pe cale inflamatorie, prin infectiile pe care le intretin.

Principalii agenti etiologici implicati in otitele medii sunt: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae si Moraxella catarrhalis5.

In otitele cronice, externe si medii, predomina germenii anaerobi: Peptostreptococcus spp., Bacteroides fragilis, Prevotella melaninogenica, Porphyromonas, frecvent insotiti de Staphylococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa sau alti bacili Gram negativi1;5.

Recoltarea si transportul probelor

In otitele externe produsul patologic este reprezentat de exsudatul leziunii tegumentare a pavilionului sau a conductului auditiv extern. Spre deosebire de acesta, prelevatul de electie pentru examenul bacteriologic al otitelor medii il reprezinta exsudatul aspirat prin timpanocenteza. In caz de perforare spontana a timpanului prelevatul se recolteaza pe un fin tampon steril3;4;5.

Se recomanda recoltarea produsului patologic pe 2 tampoane:

  • un tampon simplu din care se vor efectua doua frotiuri pentru examenul microscopic
  • un tampon prevazut cu mediu de transport pentru efectuarea culturii.

In  spitale se poate recurge la insamantarea extemporanee cu lanteta de punctie, direct pe mediile de cultura.

Indiferent de modalitatea de prelevare, produsul patologic este imersat in mediu de transport si trimis imediat la laborator. Transportul probelor catre laborator se face in maximum 2 ore de la prelevare. Desi probele prelevate pe tampoane in tuburi ce contin mediu de transport pot fi pastrate pana la 24 h, este recomandat ca insamantarile pe mediile de cultura sa se faca imediat ce probele ajung la laborator, pentru o mai sigura recuperare a microorganismelor urmarite4.