Sifilisul este o boala infectioasa si contagioasa determinata de Treponema pallidum, spirocheta patogena care se transmite prin contact sexual sau pe cale transplacentara, exceptional prin contact sanguin (intepatura, transfuzie)4.

a. Aspecte clinice

Dupa contact, agentul patogen difuzeaza rapid prin sistemul limfatic. Perioada de incubatie este cuprinsa intre 15 zile si 3 luni. In lipsa unei antibioterapii intercurente care sa “decapiteze” sifilisul, boala se instaleaza progresiv si poate conduce la manifestari clinice variate, clasificate astfel: sifilis precoce (infectios) si sifilis tardiv (neinfectios). Fiecare din cele 2 stadii pot include urmatoarele forme clinice (vezi tabelul 1):

– sifilis primar, secundar si sifilisul latent precoce (in cadrul sifilisului precoce);

– sifilis latent tardiv si numeroasele forme de sifilis tertiar (in cadrul sifilisului tardiv)2;3.

Sifilisul primar se manifesta clinic prin prezenta sancrului si a adenopatiilor. Sancrul poate persista intre 2 – 6 saptamani si poate regresa spontan in absenta unui tratament specific.

Sifilisul secundar se manifesta clinic prin eruptie cutaneo-mucoasa (trunchi, fata, palme, plante) insotita uneori de manifestari ca: febra, artralgii, poliadenopatii, hepatita, uveita. Semnele clinice apar intre 6 saptamani si 6 luni de la debutul sancrului. Eruptia poate sa dureze de la cateva zile la cateva saptamani. In absenta unui tratament specific, eruptia poate surveni in mai multe faze, intrerupte de perioade asimptomatice pe parcursul unei perioade de 1-2 ani. De remarcat posibilitatea regresului spontan al eruptiei in lipsa tratamentului.

Sifilisul latent precoce si sifilisul latent tardiv sunt stadii lipsite de semne clinice. Existenta acestor stadii clinice silentioase in cursul carora diagnosticul nu este posibil decat prin teste serologice, constituie o dificultate majora in depistarea bolii.

Sifilisul tertiar se manifesta clinic prin determinari cutanate (gome), neurologice (tabes, paralizie generalizata), cardiovasculare (aortita sifilitica, anevrism de aorta, stenoza coronariana). Semnele apar intr-un interval de 4 – 40 ani de la sancrul initial. Cazurile de sifilis tertiar sunt rare in zilele noastre si mai ales in tarile industrializate unde populatia foloseste in mod frecvent tratament antibiotic intercurent2;4.

Sifilisul congenital. Riscul transmiterii transplacentare a infectiei cu Treponema pallidum a crescut interesul pentru depistarea bolii la femeile gravide. Interpretarea rezultatelor serologice la femeia gravida este complicata prin posibilitatea existentei unei reactii fals pozitive legata de sarcina. In aceste situatii, determinarea FTA-ABS IgM sau EIA-IgM permite diferentierea unui sifilis vechi cu anticorpi reziduali de un sifilis evolutiv. In transmiterea transplacentara a bolii exista urmatoarele posibilitati evolutive: manifestari septicemice care duc la moartea fatului, nastere prematura, leziuni neurologice observate tardiv2;7

b. Aspecte biologice. De rutina, diagnosticul sifilisului se bazeaza pe metodele serologice care sunt disponibile in majoritatea laboratoarelor. Metodele directe (microscopia cu fond intunecat, imunofluorescenta, inocularea la animal) raman apanajul laboratoarelor  de specialitate.

Raspunsul imun fata de infectie include producerea de anticorpi fata de o paleta larga de antigene, fiind implicati atat anticorpi nespecifici (anticardiolipina/reagine) cat si anticorpi specifici antitreponemici. Primul raspuns demonstrabil este reprezentat de anticorpii specifici antitreponemici de tip IgM, care pot fi detectati la sfarsitul celei de a 2-a saptamani de infectie; anticorpii antitreponemici de tip IgG apar mai tarziu, in saptamana a patra. Astfel, la debutul simptomatologiei clinice majoritatea pacientilor prezinta anticorpi IgM si IgG (vezi fig.1).

Anticorpii nespecifici se pozitiveaza dupa aproximativ 4 saptamani de la contactul infectant. Tratamentul si infectia HIV asociata pot afecta raspunsul imun.

Titrul anticorpilor nespecifici si cel al anticorpilor specifici IgM scade rapid dupa tratamentul adecvat in sifilisul precoce, dar anticorpii specifici IgG persista indefinit3.

Tinand cont de particularitatile raspunsului imun, testele serologice pentru sifilis pot fi clasificate in 2 mari categorii:

  • Teste care pun in evidenta anticorpi nespecifici (teste non-treponemice):
    • VDRL – Venereal Disease Research Laboratory si
    • RPR – Rapid Plasma Reagin test
  • Teste care pun in evidenta anticorpi specifici (teste treponemice):
    • TPHA – Treponema pallidum Haemagglutination Assay – (hemaglutinare pasiva – detecteaza anticorpi totali IgG si IgM),
    • FTA – ABS (Fluorescent Treponemal Antibody – Absorbtion de tip IgG si IgM),
    • EIA (de tip IgG si IgM)1;3;4

Testele non-treponemice sunt rapide, usor de efectuat, au un cost redus si prezinta o sensibilitate foarte buna, in special in stadiul precoce al infectiei. Principalul lor dezavantaj este ca se asociaza cu o rata importanta de rezultate fals pozitive, in special la gravide (la aceasta categorie, aproximativ 28% din rezultatele pozitive pentru RPR pot fi biologic fals pozitive). Rezultatele pot fi exprimate calitativ sau semicantitativ; titrurile VDRL/RPR sunt crescute la pacientii cu infectie acuta, reinfectie sau reactivare a unei infectii din antecedente care nu a fost tratata adecvat. Aproximativ 72-84% din pacientii cu sifilis primar sau secundar prezinta o scadere de 4 ori a titrului VDRL/RPR, la 6 luni dupa incheierea unui tratament corect. Rata seroreversiei depinde de titrul pretratament si stadiul bolii. Indivizii care prezinta primul episod de infectie au sanse mai mari de seroreversie decat cei cu infectii repetate. Astfel, testele non-treponemice sunt utile nu numai pentru identificarea infectiei ci si pentru monitorizarea eficientei tratamentului.

Testele treponemice sunt folosite pentru a confirma testele screening pozitive. Au o incidenta de rezultate fals pozitive mai scazuta decat testele reaginice. Nu sunt in general recomandate pentru screening-ul infectiei deoarece au sensibilitate mai redusa decat testele non-treponemice in primele 2-3 saptamani ale stadiului de sifilis primar. Acest tip de anticorpi persista toata viata; nu sunt utili in monitorizarea eficientei terapeutice.

Testele imunoenzimatice EIA care folosesc antigene treponemice recombinate in placi cu godeuri pentru a detecta anticorpi IgG si IgM au o sensibilitate similara testelor non-treponemice si o specificitate echivalenta testelor TPHA si FTA-ABS. Din aceste motive, testele EIA pot reprezenta o alternativa eficienta la asocierea traditionala a testelor non-treponemice si treponemice, pentru diagnosticul definitiv al sifilisului. Testele EIA IgM sunt mai sensibile decat FTA-ABS IgM si pot fi folosite pentru diagnosticul sifilisului precoce sau congenital3.

Sifilisul congenitalLa nastere nou-nascutul are acelasi profil serologic ca al mamei de la care s-a facut transferul pasiv al IgG si care vor disparea in primele 3-6 luni la un copil neinfectat. Controlul serologic al copilului neinfectat se face cu scopul de a urmari scaderea progresiva a titrului anticorpilor. Pentru copilul infectat si tratat, anticorpii  antitreponemici persista mult timp si numai scaderea semnificativa a VDRL –ului permite urmarirea eficacitatii  tratamentului. Dozarea IgM la nou-nascut, face  diferentierea intre pasajul pasiv de anticorpi materni (IgG) si sinteza activa de IgM de catre nou-nascut. Un profil serologic cu IgM negativ nu exclude diagnosticul de sifilis congenital, daca mama a fost infectata tardiv in cursul sarcinii3;7.

Serodiagnosticul la gravide

Asa cum s-a mentionat mai sus, testele non-treponemice sunt asociate cu o rata semnificativa de rezultate fals pozitive, in special in prezenta unor titruri scazute. De aceea, in zonele cu prevalenta mare a infectiei unde accesul la testele de confirmare este limitat, gravidele care prezinta un titru ≥ 8 trebuie obligatoriu sa primeasca tratament. Cu toate acestea, avand in vedere morbiditatea si mortalitatea asociate cu infectia congenitala si  lipsa de acces in multe zone la teste RPR cantitative, se recomanda ca toate gravidele care prezinta un rezultat pozitiv la testele non-treponemice sau treponemice sa fie tratate imediat. Riscurile asociate cu un sifilis netratat in perioada sarcinii depasesc cu mult riscul tratamentului nenecesar la mamele cu un rezultat fals-pozitiv7.

Sifilisul si infectia HIV La majoritatea pacientilor HIV pozitivi raspunsul serologic pentru infectia cu Treponema pallidum este nemodificat. Sunt rare cazurile in care s-au raportat reactii negative  sau slab pozitive pentru un pacient cu sifilis secundar5.