Anticoagulanţii de tip lupic sunt anticorpi îndreptaţi împotriva complexelor fosfolipide-proteine. Aceştia interferă in vitro cu testele de coagulare dependente de fosfolipide, determinând prelungirea lor (cel mai frecvent folosit fiind timpul de tromboplastină parţială activat aPTT)1;2.

In vivo, prezenţa anticogulanţilor de tip lupic se asociază cu un risc crescut de evenimente trombotice (trombofilie)3. Prevalenţa trombozelor la pacienţii cu anticoagulanţi lupici este de 24-36%; predomină trombozele profunde ale membrelor şi embolismul pulmonar. Pacientele cu avorturi spontane recurente prezintă anticoagulanţi lupici în aproximativ 10% din cazuri.

Datorită heterogenităţii intrinseci a anticoagulanţilor lupici diagnosticul de laborator este adesea dificil. Testele folosite trebuie să fie capabile să distingă  anticorpii cu activitate de lupus anticoagulant de anticorpii anti-factori de coagulare, deficitul de factori şi heparină, deoarece toate aceste patru condiţii pot cauza prelungirea testului aPTT. În practică, plasmele cu deficit de factori de coagulare sunt uşor de identificat, deoarece adăugarea plasmei normale normalizează in vitro timpul de coagulare. Cu toate acestea, testul aPTT izolat nu poate diferenţia cu certitudine plasmele care conţin anticoagulanţi lupici de cele care conţin anticorpi anti-factori de coagulare şi/sau heparină3.

În 2009 Societatea Internaţională de Hemostază şi Tromboză a revizuit şi modificat recomandările privind detectarea anticoagulantului lupic (LA). Astfel, s-au îmbunătăţit criteriile de selectare a pacienţilor la care se indică această investigaţie şi de asemenea a fost elaborat un algoritm de testare în laborator.

Selectarea pacienţilor

Testarea pentru detectarea LA trebuie să fie limitată la pacienţii care au o probabilitate semnificativă de a avea sindrom antifosfolipidic (APS) sau care prezintă o prelungire neexplicată a aPTT la un control de rutină.

Trombozele venoase profunde neprovocate sau trombozele arteriale fără explicaţie apărute la pacienţi tineri (<50 ani), trombozele cu localizare neobişnuită, pierderile de sarcină survenite tardiv, orice episod trombotic sau complicaţie a sarcinii la persoane având boli autoimune (lupus eritematos sistemic, artrită reumatoidă, trombocitopenie autoimună, anemie hemolitică autoimună) indică o probabilitate mare de APS; subiecţii asimptomatici depistaţi întâmplător cu aPTT prelungit, pacientele cu avorturi spontane recurente survenite precoce în sarcină şi persoanele tinere cu tromboze venoase profunde provocate au o probabilitate medie de APS, în timp ce trombozele venoase profunde sau tromboembolismul arterial survenite la vârstnici se asociază cu probabilitate redusă de APS.