BILIRUBINA INDIRECTA

Bilirubina neconjugata sau bilirubina indirecta se obtine prin diferenta dintre valoarea bilirubinei totale si a celei directe. Concentratia plasmatica a bilirubinei neconjugate este determinata de:

• rata cu care bilirubina nou sintetizata intra in plasma (turnover-ul bilirubinei);

• rata eliminarii bilirubinei de catre ficat (clearance-ul hepatic al bilirubinei)

Cresterile valorilor bilirubinei neconjugate in ser pot avea urmatoarele cauze:

• turnover-ul crescut caracterizat prin distrugerea crescuta a eritrocitelor circulante – apare in afectiuni asociate cu hemoliza:

*anemiile hemolitice – in majoritatea cazurilor de hemoliza necomplicata nivelul mediu al bilirubinei serice este de 3-4 mg/dL;

*icterul datorat productiei crescute de pigment ca urmare a infarctelor tisulare (infarcte pulmonare, colectii sanguine in tesuturi, dupa cateterisme, rupturi de anevrisme aortice);

• preluare hepatica alterata produsa de unele medicamente (acid flavaspidic, novobiocina);

• conjugare alterata a bilirubinei datorata activitatii scazute a bilirubin-glucuronil-transferazei;

*icterul neonatal – aproape toti nou-nascutii manifesta un grad de hiperbilirubinemie neconjugata tranzitorie intre a doua si a cincea zi de viata ca efect al faptului ca in acest stadiu enzima hepatica glucuroniltransferaza este inca imatura. Valoarea bilirubinei indirecte nu depaseste 5 mg/dL. La nou-nascutii cu un proces hemolitic supraadaugat, incarcatura de pigment duce la un icter mai pronuntat si nivelul bilirubinei poate depasi 20 mg/dL.

*deficitul ereditar de glucuroniltransferaza:

-sindrom Gilbert (hiperbilirubinemie usoara si persistenta cu valori medii de 1.2–3 mg/dL, rareori depasind 5 mg/dL);

-sindrom Crigler Najjar (tipul I cu absenta glucuroniltransferazei si valori ale BI de 20-45 mg/dL si tipul II cu deficit partial de glucuroniltransferaza si valori ale BI cuprinse intre 6-20 mg/dL);

*deficit dobandit de glucuroniltransferaza;

*inhibitie medicamentoasa;

*icterul laptelui de san (inhibitie reversibila a glucuroniltransferazei)

17,00 lei

Categorie: