ALBUMINA SERICA

Albumina este principala proteină plasmatică (> 50% din totalul proteinelor). Ea se sintetizează la nivel hepatic, având ca principală funcţie menţinerea presiunii coloid-osmotice. Albumina este, de asemenea, proteina de transport pentru o serie de constituenţi, cum ar fi: hormoni, enzime, medicamente, precum și sursa aminoacizilor endogeni.

Semnificație clinică

Hipoalbuminemia poate fi cauzată de o serie de factori:

  • afectarea sintezei datorată unei afecţiuni hepatice
  • aport proteic scăzut
  • catabolism crescut (leziuni tisulare, inflamaţie)
  • malabsorbţia aminoacizilor
  • excreţie renală crescută (sindrom nefrotic).

De asemenea, nivelul albuminei serice este scăzut în sarcină şi în stările de hiperhidratare.

Hiperalbuminemia este întâlnită în stările de deshidratare (datorită scăderii volumului intravascular).

Bibliografie:BIOCLINICA

 

19,00 lei

Categorie: