Peptidul C (connecting peptide – formula moleculară C112H179N35O46) este alcătuit dintr-un lanţ de 31 aminoacizi cu o greutate moleculară de aproximativ 3021 daltoni şi reprezintă porţiunea mijlocie a moleculei de proinsulină1. În procesul de biosinteză a insulinei, peptidul C rezultă din clivajul proteolitic al moleculei precursoare proinsulina şi este stocat în granulele secretorii ale complexului Golgi din celulele beta ale pancreasului.

Insulina şi peptidul C sunt secretaţi în cantităţi equimolare şi intră în circulaţie prin vena portă3;4. In ficat cel puţin 50% din insulină se leagă de receptori şi iniţiază acţiunile specifice hepatice şi apoi este degradată5. Moleculele de insulină ce trec pasajul hepatic ajung în marea circulaţie unde se leagă de receptorii periferici ai insulinei. Spre deosebire de insulină, peptidul C nu suferă degradare hepatică, nici periferică, dar este îndepărtat de către rinichi, cu o fracţiune excretată nemodificată în urină. De aceea peptidul C are un timp de înjumătăţire mai lung decat insulina (30-35 minute faţă de 5-10 minute) şi raportul molar dintre insulina circulantă şi peptidul C circulant este <1. De asemenea nivelurile sale sunt mai puţin fluctuante decât cele ale insulinei.

Până nu demult, peptidul C era privit doar ca parametru de laborator, dar studii recente au demonstrat că are propriul său profil de activitate, mai ales asupra celulelor endoteliale şi a sintezei de oxid nitric (NO), important pentru microcirculaţia normală4.

Recomandări pentru determinarea peptidului C

– evaluarea pacienţilor cu hipoglicemii à jeun;
– determinarea secreţiei reziduale a pancreasului la diabeticii insulino-dependenţi, mai ales în faza de introducere a insulinei;
– suspiciune de rezistenţă la insulină;
– diferenţierea diabetului de tip I şi de tip II1;2;4.