Feocromocitomul este o tumoră cu celule cromafine care îşi are, în mod tipic, originea în medulosuprarenală. Deşi constituie o cauză rară de hipertensiune arterială, feocromocitomul trebuie exclus la un procent semnificativ de pacienţi care dezvoltă HTA susţinută sau episodică sau care prezintă istoric familial pozitiv.

Diagnosticul acestei tumori depinde în mare măsură de punerea în evidenţă prin teste de biochimie a producţiei excesive de catecolamine. Având în vedere diferenţele mari de sensibilitate şi specificitate între testele biochimice disponibile (determinările de catecolamine şi metaboliţi ai acestora), este adesea dificil să se excludă sau să se confirme feocromocitomul la pacienţii cu suspiciune clinică. Spre exemplu, catecolaminele (adrenalina şi noradrenalina) sunt produse atât de de nervii simpatici cât şi de medulosuprarenală, astfel încât creşterile concentraţiei acestora nu sunt specifice pentru feocromocitom.

Conform datelor actuale, se pare că determinarea metanefrinelor libere plasmatice constituie cel mai bun test pentru excluderea feomocromocitomului (vezi anexa 10.1). Avantajul rezultă dintr-o corelare mai bună a concentraţiei metanefrinelor plasmatice cu producţia de catecolamine şi metanefrine a celulelor medulosuprarenalei şi a celulelor tumorale în feocromocitom. Sensibilitatea testului se apropie de 100% astfel încât, la persoanele care prezintă valori normale, existenţa unui feocromocitom sau paragangliom este exclusă cu foarte mare probabilitate1;4;5;6.

Termenul de „metanefrine” include 2 metaboliţi ai catecolaminelor: normetanefrina şi metanefrina, ce derivă din norepinefrina şi respectiv epinefrina sub acţiunea enzimei COMT (catecol-O-metiltransferaza). Aceşti metaboliţi denumiţi „metanefrine libere” sunt stabili, fiind co-secretaţi împreună cu catecolaminele de către feocromocitoame şi alte tumori de creastă neurală, astfel încât în afecţiunile menţionate sunt întâlnite în plasmă creşteri susţinute ale nivelului de metanefrine.

Metanefrinele libere sunt îndepărtate din circulaţie de către aceeaşi transportori extraneuronali care sunt responsabili de îndepărtarea catecolaminelor. Astfel, aceşti compuşi sunt metabolizaţi ulterior sub acţiunea monoaminoxdazei (MAO) în 3-metoxi-4-hidroxifenilgliol (din care va rezulta în final acidul vanilmadelic – AVM) şi a enzimei SULT1A3 (sulfotransferaza specifică ce „preferă” monoaminele) în forme sulfat-conjugate. Prezenţa acestei izoenzime a sulfotransferazei şi în consecinţă formarea metanefrinelor sulfoconjugate în celulele cromafine ale medulosuprarenalei sau în celulele tumorale din feocromocitom nu a fost demonstrată. In schimb această enzimă se găseşte în cantităţi mari în tractul gastrointestinal, care constituie sursa cea mai importantă de catecolamine sulfoconjugate din organism. Metanefrinele sulfoconjugate sunt eliminate de către rinichi, de aceea în prezenţa unei insuficienţe renale îndepărtarea acestora din circulaţie este mult încetinită1.

Testele pentru metanefrinele urinare detectează astfel în principal formele conjugate şi într-un procent foarte redus (<3%) formele libere de metanefrine.

Deoarece metanefrinele conjugate derivă în întregime din formele libere s-ar putea crede că dozarea metanefrinelor libere plasmatice ar trebuie să furnizeze rezultate similare cu cele ale determinării metanefrinelor urinare. Cu toate acestea, contribuţia mai mare şi mai variabilă a norepinefrinei produsă în tractul intestinal sub forma sulfoconjugată în comparaţie cu normetanefrina liberă „compromite” sensibilitatea şi specificitatea determinărilor metanefrinelor conjugate faţă de cea a formelor libere. Datorită faptului că rinichii sunt foarte puţin implicaţi în eliminarea metanefrinelor libere, existenţa unei insuficienţe renale nu influenţează rezultatul dozării metanefrinelor libere. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că metanefrinele libere sunt produse continuu de către celulele tumorale, într-un mod independent de eliberarea catecolaminelor1;2.

Testul are de asemenea utilitate în stabilirea progresiei acestui tip de tumoră4.