ntigenul CA 125, o glicoproteină cu greutate moleculară de 220kD, este prezent în epiteliul următoarelor organe: ovar, pancreas, vezică biliară, stomac, bronhii, rinichi, colon. De asemenea se găseşte în cantităţi crescute în lichidul amniotic, laptele matern şi în serul femeilor gravide1;2.

CA 125 prezintă relevanţă diagnostică majoră în cancerul ovarian seros; de asemenea poate fi folosit ca marker secundar în cancerul pancreatic, după CA 19-9. Deşi nivelul său poate fi crescut şi în alte afecţiuni maligne ginecologice sau gastrointestinale, nu poate fi recomandat în aceste situaţii datorită sensibilităţii şi specificitaţii clinice reduse2;3;5.

Recomandări pentru determinarea CA 125

Indicaţii absolute: diagnosticul, tratamentul şi aprecierea prognosticului în cancerul ovarian. În prezenţa unei mase tumorale pelvine poate face distincţia între un proces benign şi o afecţiune malignă. La pacientele cu antecedente heredo-colaterale de cancer ovarian sau mamar se recomandă determinarea CA 125 la fiecare 6 luni, împreună cu efectuarea anuală a ecografiei transvaginale, pentru detectarea precoce a cancerului ovarian5.

Indicaţii relative: suspiciune de adencarcinom pancreatic (al 2-lea marker după CA 19-9)1;4;5;6.