Magneziu, alături de potasiu, este un cation intracelular major. Este cofactor al multor sisteme enzimatice. Toate reacţiile enzimatice dependente de ATP necesită magneziu ca şi cofactor.

Aproximativ 70% din ionii de magneziu sunt depozitaţi în sistemul osos, restul fiind implicaţi în procese metabolice intermediare. Doar aproximativ 1% din cantitatea totală de magneziu se găseşte în lichidul extracelular. Aproximativ 70% din cantitatea de magneziu este prezentă în formă liberă, restul de 30% fiind legată de proteine (mai ales albumină), citrat și fosfat.

Semnificație clinică

Nivelul magneziului seric este reglat în special la nivel renal. Afecţiunile care interferă cu filtrarea glomerulară determină retenţia magneziului, cu creşterea nivelului seric al acestuia.

Hipermagneziemia se întâlneşte în insuficienţa renală acută şi cronică, supraîncărcarea cu magneziu, boala Addison, hipotiroidism, aceasta manifestându-se prin letargie, greţuri, vărsături, hipotensiune, bradicardie, depresie respiratorie.

Hipomagneziemia poate fi întâlnită în malnutriţie, diabet zaharat, hipoparatiroidism, hipertiroidism, hiperaldosteronism, pancreatită acută, alcoolism. Principalele manifestări sunt cele neuromusculare (slăbiciune, iritabilitate, tetanie, modificări ECG, convulsii).