La adultul normal, imunoglobulina G (IgG) constituie 75% din cantitatea totală de imunoglobuline, fiind implicată în răspunsul imun secundar. In cadrul acestei clase de imunoglobuline se disting 4 subclase: IgG1, IgG2, IgG3 şi IgG4, care reflectă existenţa a 4 lanţuri grele H (γ1-γ4) ce sunt similare, dar nu identice în ceea ce priveşte secvenţa de aminoacizi şi proprietăţile generale. Astfel, subclasele prezintă o variabilitate considerabilă a proprietăţii de fixare a complementului, de legare a macrofagelor şi traversare a placentei.

Abilitatea de a fixa complementul (legarea de fracţiunea C1q) variază în ordinea IgG3 > IgG1 > IgG2; subclasa IgG4 este incapabilă de a lega C1q , dar poate activa complementul pe calea alternă. Fragmentele Fc ale IgG1 şi IgG3 se pot lega de receptorii de suprafaţă ai macrofagelor. Subclasele IgG sunt singurele imunoglobuline care pot traversa placenta; IgG2 sunt mai puţin eficiente în acest sens.

IgG1, IgG2 şi IgG3 apar în cursul răspunsului imun umoral mediat de limfocitele Th1, pe când IgG4 (ca şi IgE) se asociază caracteristic cu răspunsul indus de limfocitele Th2.

Concentraţii scăzute de subclase IgG se pot înregistra în contextul hipogamaglobulinemiei (de exemplu, hipogamaglobulinemia comună variabilă în care toate clasele de imunoglobuline sunt scăzute) sau în deficienţe selective, cu afectarea de obicei a IgG2.

Deficitul de IgG1 se produce în special la pacienţii cu deficienţe severe de imunoglobuline care afectează şi celelalte subclase IgG; pacienţii prezintă de obicei infecţii cu virusul Epstein-Barr.

Deficitul de IgG2 este mai heterogen; poate să apară izolat sau în asociere cu deficitul de IgA sau de IgA şi alte subclase IgG. Majoritatea pacienţilor cu deficit de IgG2 prezintă infecţii recurente de tipul sinuzitelor, otitelor şi pneumopatiilor. Copiii cu deficit de IgG2 prezintă adesea un răspuns umoral specific deficitar faţă de antigenele polizaharidice, cum ar fi antigenele bacteriilor încapsulate: Haemophilus influenzae tip B şi Streptococcus pneumoniae.

Deficitele izolate de IgG3 şi IgG4 se produc mai rar. Deficitul de IgG3 se asociază cu sinuzita şi otita medie, iar cel de IgG4 cu ataxie-telangiectazie şi infecţii sinopulmonare4;5.

La pacienţii alergici anticorpii de tip IgG4 produşi ca urmare a imunoterapiei blochează in vitro eliberarea de histamină IgE-mediată din bazofile. S-a constatat astfel că o imunoterapie eficientă este însoţită de o creştere a imunoglobulinelor IgG4 alergen-specifice; din acest motiv această creştere, care depinde de doza administrată, ar putea reprezenta un marker obiectiv pentru răspunsul terapeutic1.

La pacienţii cu dermatită atopică se constată adesea niveluri crescute de IgG4, probabil induse de stimularea antigenică prelungită. In general, anticorpii IgG4 au fost consideraţi ca având atât efecte dăunătoare cât şi protectoare. Pe lângă imunoterapie, efectul protector a fost constatat şi în unele infestări parazitare prin blocarea legării IgE specifice la celulele trigger. Deoarece există o mare diferenţă între anticorpii IgG4 şi IgE în ceea ce priveşte specificitatea epitopilor, doar o mică fracţiune din IgG4 alergen-specifice interferă eficient cu legarea IgE de celulele efectoare9.

O entitate clinico-patologică recent descoperită este boala sclerozantă asociată cu IgG4, primul organ la care a fost descrisă afectarea fiind pancreasul. Este vorba de o afecţiune sistemică caracterizată prin infiltrarea extensivă a diverselor organe cu plasmocite IgG4 pozitive şi limfocite T. Pot fi afectate pancreasul, căile biliare, vezica biliară, glandele salivare, ţesutul retroperitoneal, plămânii, rinichii şi prostata; la nivelul acestor organe se constată fibroza tisulară cu flebita obliterativă. Pancreatita autoimună descrisă iniţial în Japonia în 1995 nu este o simplă afectare a pancreasului, ci reprezintă una din manifestările bolii sclerozante asociate cu IgG4. Pe lângă pancreatita autoimună, această boală include colangita sclerozantă, colecistita, sialoadenita, fibroza retroperitoneală, nefrita tubulo-interstiţială, pneumonie interstiţială, prostatita, pseudotumora inflamatorie, limfadenopatie, toate asociate cu IgG4. Majoritatea bolilor sclerozante IgG4 pozitive asociază pancreatita autoimună, însă au fost descrise şi cazuri fără afectare pancreatică. Boala apare în special la bărbaţii în vârstă şi înregistrează un răspuns bun la corticoterapie. Deoarece adesea tabloul clinic iniţial sugerează o afecţiune malignă, boala sclerozantă trebuie considerată în diagnosticul diferenţial pentru a evita intervenţia chirurgicală nenecesară. Nivelurile serice crescute de IgG4 pot fi utile pentru stabilirea diagnosticului corect8.

Recomandări pentru determinarea subclaselor IgG – evaluarea pacienţilor cu simptome şi semne clinice de deficit imun umoral sau combinat; pacienţi hipogamamglobulinemici; pacienţi cu infecţii recurente şi cu un nivel normal de IgG; pentru IgG4: evaluarea alergiilor şi a desensibilizării prin imunoterapie4;5; suspiciune de boală sclerozantă asociată cu IgG48.