In 1968 două grupuri de cercetători din SUA şi Suedia au anunţat descoperirea unei noi imunoglobuline care a fost denumită IgE. Imunoglobulinele E se găsesc în principal în secreţiile mucoase de la nivelul tractului gastrointestinal şi respirator, în ser fiind prezente în concentraţii foarte mici. Creşteri ale nivelului IgE sunt înregistrate în afecţiuni alergice, boli parazitare, boala Hodgkin, mielom multiplu de tip IgE.

Manifestările clinice majore ale afecţiunilor alergice IgE mediate sunt anafilaxia, astmul, rinita alergică, dermatita atopică, alergia alimentară, alergia la înţepături de insecte, alergia la latex.

Aceste tipuri de alergie sunt răspândite ubicuitar, iar prevalenţa lor este în continuă creştere1.

Apariţia bolilor sau sindroamelor alergice solicită intervenţia, pe de o parte a subiecţilor “predispuşi” (“atopici” în general), iar pe de altă parte a unor factori de mediu extern – aproape totdeauna – denumiţi alergeni1;4;7.

Atopia se referă la tendinţa moştenită de a produce continuu anticorpi de tip IgE faţă de mai mulţi alergeni obişnuiţi din mediu (ingeraţi sau inhalaţi). Astfel definiţia atopiei este limitată la o condiţie cu trăsături imunologice şi clinice specifice, care afectează însă un procent semnificativ din populaţia generală (estimat ca fiind 10-30% în ţările dezvoltate). Etiologia atopiei nu este cunoscută. Studiile epidemiologice, familiale, pe gemeni monozigoţi, precum şi cele pe modele animale indică faptul că factorii genetici sunt implicaţi în atopie, atât în reglarea producerii de IgE totale cât şi în producerea de IgE faţă de epitopi specifici. Cu toate acestea, nu s-a stabilit încă o bază genetică pentru variatele manifestări ale atopiei1.

Termenul “alergeni” include antigenele care provoacă simptome alergice: induc sinteza IgE la anumite persoane, se leagă specific de aceste molecule IgE ataşate de suprafaţa celulelor şi declanşează reacţia alergică7.

Din punct de vedere al structurii chimice alergenii sunt în majoritatea cazurilor proteine cu greutatea moleculară cuprinsă între 5000 şi 100 000 Da. Cu toate acestea, date recente sugerează că structura glican a unei glicoproteine poate fi de asemenea alergenică. Aproximativ 20% dintre din pacienţii alergici pot produce anticorpi faţă de miezul glican al alergenilor cu potenţial de reactivitate încrucişată.

Alergenii se găsesc de obicei sub formă de amestecuri de (glico)proteine; sursele cele mai complexe sunt polenurile, fungii şi acarienii, iar cele mai simple epiteliile şi urina de animale, precum şi alergenii profesionali. Numărul de proteine potenţial alergene dintr-o sursă este foarte variabil, iar persoanele sensibilizate recunosc de obicei mai multe proteine alergene. Acei alergeni proveniţi dintr-o anumită sursă care sunt recunoscuţi de mai mult de jumătate dintre persoanele alergice sunt denumiţi ”majori”, în timp ce aceia care prezintă relevanţă doar în cazuri individuale sunt consideraţi ”minori”.

Se crede că imunogenicitatea alergenilor depinde de factori cum ar fi dimensiunile moleculei, cantitatea şi durata expunerii, însă date mai recente atribuie un rol la fel de important evenimentelor inflamatorii care se produc în vecinătatea depunerii alergenilor.

O parte din alergenii cu relevanţă clinică posedă activitate proteazică care facilitează procesul de sensibilizare prin creşterea permeabilităţii epiteliale sau stimularea eliberării citokinelor proinflamatorii.

Anumite proteine ale gazdei pot fi uneori alergenice (autoalergeni), asociate în special cu dermatita atopică. Majoritatea acestor alergeni pare să aibă origine intracelulară; un exemplu il constituie antigenul specific prostatei care joacă rol în sensibilizarea persoanelor de sex feminin faţă de lichidul seminal.

În conformitate cu recomandările internaţionale numele fiecărui alergen include primele 3-4 litere ale genului sursei de provenienţă, la care se adaugă 1-2 litere ale numelui speciei şi un număr reprezentat cu cifre arabe care reflectă, fie ordinea în care a fost izolat alergenul, fie importanţa sa clinică, fie ambele. De exemplu, alergenii de tip cistein-protează care provin de la acarieni prezenţi în praful de casă cum ar fi Dermatophagoides pteronyssinus, D. farinae, Euroglyphus maynei şi Blomia tropicalis sunt denumiţi astfel: Der p 1, Der f 1, Eur m 1 şi Blo t 12.