Se apreciază că incidenţa alergiilor alimentare la copilul mic este în proporţie de 0.5-6%.

Trebuie diferenţiate alergiile alimentare propriu-zise de hipersensibilizările non-alergice care sunt de asemenea frecvente. De aceea este importantă cercetarea IgE specifice faţă de alergeni alimentari.

Principalele alimente alergizante sunt: laptele de vacă, ouăle de pasăre, peştele, apoi carnea, nucile, fragii, căpşunile, soia, arahidele, midii, scoici, crustacei, legume, fructe şi sucuri de fructe.

Destul de frecvent alergenii alimentari dau reacţii încrucişate:

  • cu alte alimente din aceeaşi familie (ex.: grâul cu secară sau nucile cu alunele);
  • cu alte categorii de alergeni alimentari: frecventa asociere a alergiei la unele fructe (măr, alune) şi unele legume (ţelină şi morcov);
  • cu alţi alergeni (polenuri); de exemplu, polenul de mesteacăn reacţionează cu alunele sau murele şi cu ţelina crudă. Astfel, ingestia de alune la un pacient cu rinită alergică la polen de mesteacăn poate declanşa un puseu de prurit faringian, insoţit de salve de strănuturi şi rinoree.

Pe primul loc la noi în ţară se află sensibilizarea la laptele de vacă, urmată de sensibilizarea la alergenii din ou4;5.

Laptele de vacă conţine 3 alergeni, alergenul major fiind beta-lactoglobulina (Bos d 5), celelalte două fiind alfa-lactalbumina (Bos d 4) şi cazeina (Bos d 8). Alergenul major produce sindroame clinice la copilul mic, dar nu şi la adult.

Alergenii majori din ou sunt ovalbumina (Gal d 2), conalbumina (Gal d 3) şi ovomucoidul (Gal d 1), care sunt conţinuţi în albuşul de ou şi care sunt sensibilizanţi atât pentru copil, cât şi pentru adult.

Peştele conţine fracţiuni alergizante extrem de numeroase, majoritatea fiind termolabile. Alergenul M provenit de la cod a fost primul alergen izolat ca fracţiune pură. Pacienţii cu alergie la peşte prezintă adesea simptome dramatice, cum ar fi crize severe de astm sau reacţii anafilactice. Reacţiile sistemice sunt induse adesea nu numai de ingestia de peşte ci şi de inhalarea aburilor care rezultă din prelucrarea termică a acestuia.

Fructele de mare sunt considerate de asemenea alimente cu potenţial alergenic ridicat, capabile să determine reacţii anafilactice severe.

Alergenii majori proveniţi de la peşte sunt reprezentaţi de parvalbumine (ex. Gal c 1), iar cei derivaţi din crustacee şi moluşte (crevete, crab şi melci) includ tropomiozine (Pen a 1, Met e 1, Cha f 1) şi arginin-kinaze asociate actinei2;4;5.

Carnea, în special cea de porc, conţine proteine alergenice, inclusiv gelatina, care dau frecvent reacţii alergice.

Glutenul, proteina elastică din grâu, secară şi orz, întâlnit în industria biscuiţilor, prăjiturilor şi pastelor, este implicat în principal în patogenia bolii celiace (afecţiune ereditară a sistemului imun, în care ingestia de gluten provoacă afectarea mucoasei intestinului subţire, având drept consecinţă malabsorbţia substanţelor nutritive). Boala celiacă (denumită şi intoleranţa la gluten), cauzată de anticorpi IgA şi IgG faţă de gluten (gliadina) trebuie diferenţiată de alergia la proteinele din cereale (printre care se numără şi glutenul), care este mediată prin anticorpi IgE şi care se caracterizează clinic prin manifestări de tip imediat (cutanate, digestive sau respiratorii).

Legumele şi fructele prezintă importanţă în alergiile alimentare la copii mari şi adulţi. Sunt implicate în special în sindromul alergiei orale – o reacţie imunologică la anumite proteine din fructe, legume şi nuci care se dezvoltă la unele persoane cu alergie la polenuri. Simptomele pot rămâne cantonate la nivelul cavităţii bucale (prurit, înţepături, senzaţie de contracţie a mucoasei jugale, gingivale, palatine şi labiale, însoţite de micropapule şi vezicule) sau se pot extinde atât la tegumentele periorale şi ale feţei, cât şi la nivelul altor organe: tract respirator superior sau inferior, conjunctivă, tract digestiv. In cazuri rare se poate instala chiar şoc anafilactic. Este important de menţionat că reacţiile alergice apar în majoritatea cazurilor la ingestia de legume şi fructe crude; prelucrarea termică sau conservarea acestora elimină de obicei manifestările. Antigenele alimentare implicate posedă epitopi prezenţi în profiline, comuni cu cei ai unor specii de polen (arbori, graminee, herbacee), astfel că manifestările clinice, deşi pot apărea ori de câte ori sunt consumate alimentele respective, sunt mult agravate în cursul sezonului polinic.

Dintre reprezentanţii fructelor distingem:

  • fructele familiei Rosaceae: mere, caise, piersici, pere, căpşuni. Alergia la mere este de obicei asociată cu cea la polenul de mesteacăn datorită similitudinii alergenilor; clinic predomină manifestările oro-faringiene. Mai pot apărea rinita, astm, edem laringian şi tulburări gastrointestinale. Piersicile pot induce atât manifestări orale cât şi reacţii sistemice: urticarie, astm şi chiar şoc anafilactic. Căpşunileconstituie o cauză obişnuită de alergie la copii. Printre manifestările clinice se numără: tulburări gastrointestinale, dermatita atopică, astm, rinită şi sindromul alergiei orale.
  • fructele din familia Betulaceae includ în special alunele de pădure, care au în componenţa lor profiline ce reacţionează încrucişat cu polenul de mesteacăn. Produc de regulă sindrom alergic oral, dar sunt posibile şi reacţii anafilactice severe.
  • fructele din familia Cucurbitaceae: pepene galben, pepene verde, dovleac. Pepenele galben induce simptome la persoanele sensibilizate, în special la cei cu alergie la latex (sindromul latex-fructe). Sindromul alergiei orale reprezintă cea mai obişnuită manifestare, dar pot apărea şi urticarie, tulburări gastrointestinale, dermatită, angioedem şi anafilaxie.
  • kiwi (familia Actinidiaceae) este implicat în special în producerea sindromului alergiei orale; se asociază adesea cu sensibilizarea faţă de mere şi alune. Aproximativ 17% dintre pacienţii cu alergie la latex prezintă sensibilizare faţă de kiwi.
  • portocalele (familia Rutaceae) consumate ca atare sau sub formă de sucuri proaspete induc frecvent manifestări clinice la persoanele sensibilizate: tulburări gastrointestinale, angioedem, urticarie, rinită, brohospasm, sindromul alergiei orale, anafilaxie.
  • bananele (familia Musaceae) conţin alergeni termostabili ce determină manifestări alergice ca sindromul alergiei orale şi rino-conjunctivită, prin sensibilizare încrucişată cu polenul de ambrozie. In plus există alergie încrucişată între banane şi latex, deci personalul sanitar poate prezenta manifestări anafilactice severe sau simple urticarii de contact, induse de manipularea mănuşilor chirurgicale, dar pregătite de sensibilizarea realizată pe cale orală prin consumul de banane.
  • ananasul (familia Bromeliaceae) poate determina la persoanele sensibilizate astm, rinită, tulburări gastrointestinale, uneori angioedem sau chiar şoc anafilactic. Studiile au confirmat implicarea sa în sindromul latex-fructe.

Dintre legumele implicate în reacţii alergice menţionăm:

  • legumele familiei Apiaceae: ţelina şi morcovul. Telina poate determina atât manifestări oro-faringiene cât şi reacţii generalizate: urticarie, astm bronsic sau şoc anafilactic. Panalergenul profilina este responsabil de alergia încrucişată cu polenul de mesteacan şi pelin. Morcovul prezintă acelaşi spectru de reacţii ca şi ţelina, dar cu o amplitudine mult mai redusă.
  • legumele familiei Solanaceae: cartofii şi roşiile. Cartoful conţine alergene volatile capabile să inducă manifestări extradigestive de rino-conjunctivită şi astm. Este implicat de asemenea în sindromul alergiei orale, prezentand reacţie încrucişată cu polenul de mesteacăn. Manifestările alergice determinate de roşii includ: urticarie-angioedem, dermatită, sindromul alergiei orale, astm, rinită şi tulburări gastrointestinale. Prezintă alergie încrucişată cu diverse tipuri de polenuri.
  • ceapa (familia Alliaceae) induce manifestări de alergie alimentară, astm şi rino-conjunctivită la persoanele sensibilizate. De asemenea, au fost descrise cazuri de anafilaxie indusă de efort după ingestia de ceapă.

O atenţie specială trebuie acordată arahidelor (familia Fabaceae – arahidele aparţin legumelor, spre deosebire de nuci şi alune de pădure ) care se numără printre alimentele cele mai alergizante. Arahidele intră în compoziţia unor prăjituri, ciocolate, îngheţate şi băuturi, fiind consumate însă, cel mai frecvent, sub forma lor integrală. Cei doi alergeni majori sunt termostabili şi rezistenţi la acţiunea enzimelor digestive. Declanşează reacţii alergice digestive şi extradigestive (astm, rinită, urticarie şi eczeme), precum şi şoc anafilactic. Instalarea manifestărilor clinice se produce rapid (în câteva minute), iar alergenii pot acţiona şi pe cale inhalatorie (miezul arahidelor). Prezintă reacţii alergice încrucişate cu polenul unor graminee (floarea-soarelui)4;5.

Alergenii majori derivaţi din arahide sunt: proteina majoră de stocare – vicilina (Ara h 1), conglutina (Ara h 2) şi aglutininele. Alergenii minori sunt reprezentaţi de profiline (Ara  h 5), glicinine (Ara h 4, 5) şi proteine similare conglutinelor (Ara h 6, 7)2.

Alergia la cacao a fost descrisă în special la personalul care lucrează în cofetării; clinic se poate manifesta ca rinita alergică sau astm bronşic.

Piperul negru constituie unul din condimentele cu cea mai largă utilizare. La persoanele sensibilizate poate induce manifestări clinice de severitate variabilă, de la prurit până la anafilaxie. Poate prezenta reacţie încrucişată cu unele legume şi polenuri, fiind implicat în apariţia sindromului pelin-ţelină-condimente5.