Generalități

Glucoza este principala formă sub care sunt absorbiţi, utilizaţi, dar şi depozitați carbohidrații în organismele vii.

Glucoza sanguină poate avea diferite origini:

  • Alimentație (prin digestie/absorbţie intestinală)

Prin alimentaţia normală ajung zilnic în tubul digestiv aproximativ 500 g glucide, sub formă de polizaharide (amidon, glicogen), dizaharide (zaharoză, maltoză, lactoză) şi monozaharide (glucoză, fructoză, manoză, pentoze).

  • Glicogenogeneza/glicogenoliza

Glicogenul este o formă polimerizată de stocare a glucozei, rapid mobilizabilă la nevoie. Ficatul poate depozita glicogen până la 7-10% din masa sa, acesta fiind util pentru menţinerea glicemiei. Muşchiul poate depozita glicogen doar în proporție de 0,7-1,2% din masa sa, acesta fiind utilizat pe plan local, pentru sinteza ATP. Glicogenogeneza are loc predominant la nivel hepatic sau muscular, postprandial, când concentraţia glucozei sanguine creşte foarte mult. Glicogenoliza este procesul care are loc între mesele principale şi are drept scop mobilizarea glucozei din glicogen în scop energetic.

  • Gluconeogeneza Gluconeogeneza este procesul de formare a glucozei din alte surse în afară de carbohidrați (acid lactic, glicerol, aminoacizi glucogenetici), la nivel hepatic și renal.

Celulele organismului utilizează glucoza în scop energetic, cu formarea de ATP (adenozin trifosfat). Concentraţia glucozei în sânge este menţinută în limite normale prin mecanisme de reglare hormonală. Insulina este un hormon hipoglicemiant, secreţia şi sinteza insulinei fiind influențate de concentraţia glucozei sanguine. Glucagonul, adrenalina, cortizolul şi hormonul de creştere sunt hormoni contrareglatori (antagonizează efectul insulinei şi sunt gluconeogenetici); hipoglicemia stimulează secreţia acestora.