Examenul microscopic al materiilor fecale aduce informatii asupra digestiei la care sunt supuse alimentele, in cursul trecerii lor prin tubul digestiv. Masura in care alimentele au fost supuse actiunii diferitilor fermenti digestivi se apreciaza prin examinarea fibrelor musculare, grasimilor (grasimi neutre – trigliceride, acizi grasi liberi, saruri de acizi grasi – sapunuri si colesterol), amidonului si celulozei (test semicantitativ). La o persoana cu digestie normala, chiar dupa regimul de proba de 3 zile, aceste elemente sunt destul de rare. Prezenta lor in cantitate crescuta pledeaza pentru tulburari de digestie, de absorbtie sau de tranzit intestinal4;5.

Recomandari pentru proba de digestie – investigarea tulburarilor de digestie, absorbtie si tranzit intestinal: sindrom de malabsorbtie, disfunctii pancreatice exocrine, disfunctii biliare, fistula gastrocolica, fibroza chistica2.