Urina este un lichid biologic de excretie, cu o compozitie chimica complexa, care poate suferi modificari in anumite stari patologice. Analiza completa de urina include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, greutate specifica), chimice (pH, proteine, glucoza, corpi cetonici, hematii, bilirubina, urobilinogen, leucocite, nitriti) si examenul microscopic al sedimentului1.

Biochimia urinei se determina printr-o metoda semicantitativa, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind stripuri de urina. Acest tip de test este rapid si masoara elementele din urina care sunt semnificative pentru disfunctii renale, urinare, hepatice si metabolice. In eventualitatea unei modificari patologice, se produce o schimbare de culoare in zona testului respectiv, care se compara cu o scala de culori predefinita. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativa a rezultatului7.

Densitatea urinei (greutatea specifica)

Masoara capacitatea rinichiului de a concentra urina. Testul compara densitatea urinei fata de densitatea apei distilate, care are greutatea specifica 1.0002.

Testul detecteaza concentratia de ioni din urina; in prezenta cationilor protonii sunt eliberati de un agent complex si produc o schimbare a culorii pe strip.

Densitatea urinara este dependenta de cantitatea de fluide ingerata de pacient, dar poate fi influentata si de alti factori cum ar fi: transpiratii abundente, efectul temperaturilor scazute, agenti diuretici activi (cafea si alte substante), astfel ca se pot intalni variatii foarte mari ale densitatii urinare (1.000-1.040) chiar si la persoanele sanatoase4.

In general, densitatea variaza invers proportional cu cantitatea de urina excretata; in anumite conditii aceasta relatie nu este valabila: diabet (volum si densitate urinara crescute), hipertensiune (volum normal, densitate scazuta), boala renala cronica incipienta (volum crescut, densitate scazuta)2.

Conditiile patologice in care se modifica densitatea sunt asociate cu alterarea capacitatii rinichiului de a dilua sau concentra urina:

• Densitate >1.022 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa (transpiratii abundente, stari febrile, varsaturi, diaree), stres chirurgical (secretie crescuta de ADH), insuficienta cardiaca congestiva, toxemie de sarcina1;2;7.

• Densitate <1.015 (hipostenurie): aport excesiv de apa, diabet insipid, glomerulonefrite (densitatea poate fi scazuta, cu volum de urina scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulara afecteaza capacitatea rinichiului de a concentra urina)1;2;7. • Rinichiul sclerotic elimina o urina cu densitate aproape constanta (1.009-1.011) – izostenurie1;7.