Prin acest examen este detectată prezenţa unor paraziţi cu localizare intestinală, în limitele impuse de ciclul biologic al fiecărui parazit:

Protozoare: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp., Blastocystis hominis

Helminţi

Nematode:Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius vermicularis, Strongyloides stercoralis
Trematode: Fasciola hepatica
Cestode:Taenia spp., Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum1;3;6.
Paraziţii intestinali sunt răspândiţti ubicuitar, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă deficitare.

Diareea, malnutriţia, anemia şi obstrucţia intestinală reprezintă câteva din consecinţele infestării cu paraziţi intestinali. Protozoarele pot determina diaree şi/sau malabsorbţie atât prin secreţia de toxine, cât şi prin invadarea sau doar aderarea la mucoasa intestinală prin mecanisme necunoscute.

Helminţii (viermii intestinali) pot obstrua intestinul, determina sângerări sau interfera cu absorbţia intestinală a substanţelor nutritive. Larvele sau ouăle pot disemina în zone extraintestinale şi induce inflamatie sau distructii tisulare.

Unii paraziţi din categoría protozoarelor sau helmintilor pot habita tractul intestinal al omului şi animalelor fără a provoca manifestări clinice5.

Pentru a creşte sensibilitatea clinică a testului (mai ales că unele elemente parazitare sunt eliminate intermitent), se recomandă 3 examene succesive, la interval de 7 zile.

După tratarea unei parazitoze examenul coprologic de control se va efectua după un interval de timp variabil în funcţie de diagnostic. Astfel, după tratamentul unei infecţii cu protozoare, controlul se va efectua după 3-4 săptămâni iar in infecţiile cu helminţi după 1-2 săptămâni1;3;5;6.

Giardia lamblia, cunoscut şi ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis, este parazitul cel mai frecvent depistat la examenul coproparazitologic. Reprezintă un organism unicelular (protozoar) prevăzut cu flageli care îi asigură mobilitatea. Este localizat în intestinul subţire (duoden şi jejun) unde se ataşează de microvilii enterocitelor prin intermediul unui disc adeziv. Datorită multiplicării sale extrem de rapide numărul elementelor parazitare poate depăşi 1 milion/cm. Consecinţele infestării sunt astfel tulburări de digestie şi absorbţie intestinală, cu spolierea treptată a organismului-gazdă de substanţele nutritive necesare. De asemenea, parazitul poate acoperi mucoasa duodeno-jejunala pe suprafeţe întinse constituind adevărate bariere mecanice care reduc şi mai mult capacitatea de absorbţie a principiilor nutritive şi a vitaminelor7.

Parazitul prezintă două forme de viaţă: trofozoit sau stadiul vegetativ şi chist sau stadiu de rezistenta. Are o înmulţire simplă prin diviziune binară. Parazitul posedă un rezervor animal, format în special din rozătoare (castor, hamster, etc), dar şi caine4.

Boala se transmite pe cale digestiva (fecal-orală) prin mâini murdare, consum de fructe şi/sau legume nespălate, precum şi de apa contaminată cu forma chistică a parazitului. Cel mai frecvent sunt afectaţi copiii mici din creşe şi grădiniţe, precum şi rudele acestora. Infecţia se transmite cu uşurinţă deoarece doza infectantă a chisturilor este redusă (~ 10 chisturi), chisturile sunt rezistente la clorinarea apei şi pot supravieţui câteva săptămâni în apa rece, precum şi din cauza existenţei rezervoarelor animale5.

După ingestie, procesul de dechistare are loc la nivelul duodenului şi în treimea proximală a duodenului şi jejunului sub acţiunea sucurilor digestive. Dechistarea este un proces rapid, terminându-se în 10 minute şi este semnalată de emergenţa flagelilor ventrali, ieşirea acestora fiind urmată de întreg trofozoitul. Trofozoitul se fixează de enterocit, se hrăneşte cu conţinutul intestinal şi, în decurs de 15-30 minute de la dechistare, începe să se dividă prin fisiune binară. Pe măsura ce parazitul antrenat de fluxul intestinal este împins în aval către colon, trofozoitul se autoprotejează de microambientul local prin conversie în forma chistică. Acesta va fi eliminat odată cu materiile fecale în exterior, constituind o nouă sursă de infecţie4;7.