Metabolismul bilirubinei începe odată cu degradarea eritrocitelor îmbătrânite la nivelul sistemului reticuloendotelial (în principal, în splină). Hemoglobina este eliberată din eritrocite şi degradată la hem şi globină. Hem-ul este apoi catabolizat, cu formarea biliverdinei, care este apoi transformată în bilirubină. Această formă de bilirubină este bilirubina indirectă (neconjugată). La nivel hepatic, bilirubina indirectă este conjugată la bilirubina directă. Bilirubina conjugată este apoi excretată, prin intermediul bilei, în intestin.

Bilirubina totală reprezintă suma fracţiunilor neconjugate şi conjugate ale bilirubinei.

Semnificație clinică

Un nivel înalt al bilirubinei serice se asociază cu apariţia icterului (coloraţia galbenă a tegumentelor şi mucoaselor). Icterul este rezultatul afectării metabolismului normal sau a excreţiei bilirubinei: producţie crescută de bilirubină (ex. hemoliza , eritropoieza ineficientă), excreţie scăzută a bilirubinei (ex.hepatită, obstrucţie), metabolism anormal al bilirubinei (ex. tulburări ereditare, icter neonatal).

Icterul fiziologic al nou-născutului se caracterizează prin hiperbilirubinemie indirectă, care apare la 2-4 zile de la naştere, datorită absenţei glucuroniltransferazei hepatice, enzima necesară conjugării bilirubinei. În general, în icterul fiziologic al nou-născutului, concentraţiile serice ale bilirubinei totale variază între 7-17 mg/dL. Concentraţiile care depăşesc nivelul de 17 mg/dL pot fi patologice şi pot cauza encefalopatia bilirubinică. Principala cauză a icterului neonatal este boala hemolitică a nou-născutului.