Osteoporoza este definită ca o afecţiune evolutivă a sistemului osos caracterizată prin pierderea de masă osoasă şi prin alterări ale microarhitecturii ţesutului osos, având drept consecinţă creşterea fragilităţii osoase şi a riscului de fracturi.

Datorită corelaţiei bine determinate dintre densitatea minerală osoasă şi riscul de fracturi, pentru monitorizarea tratamentului în osteoporoză se recomandă, de obicei, efecturea osteodensitometriei. Cu toate acestea, indiferent de tratamentul utilizat, măsurarea densităţii minerale osoase nu este relevantă pentru evaluarea eficienţei terapeutice, decât după un an de la începutul tratamentului.

Există mai multe motive care contribuie la un răspuns inadecvat la tratament, lipsa complianţei pacienţilor situându-se probabil pe primul loc. Din acest motiv, ar fi util atât pentru medici cât şi pentru pacienţi să se obţină precoce informaţii privind eficienţa terapiei şi în acest sens subliniem contribuţia markerilor osoşi. Dacă densitometria osoasă cuantifică masa osoasă – imagine statică – determinarea markerilor osoşi furnizează informaţii despre procesul de „remodelare” osoasă – imagine dinamică4.

Astfel markerii osoşi pot fi folosiţi în monitorizarea terapiei (inclusiv a complianţei la tratament) şi pentru estimarea riscului de fracturi cauzate de osteoporoză. In momentul de faţă nu se recomandă folosirea markerilor osoşi pentru estimarea riscului de pierdere osoasă spontană la pacienţii netrataţi1;2.

Utilitatea markerilor osoşi nu este limitată  numai la evaluarea osteoporozei, aceştia având valoare clinică şi în alte afecţiuni osoase, cum ar fi: boala Paget a osului, hiperparatiroidism primar şi secundar, osteomalacie şi boli metabolice ale osului3.

Mai mult de 90% din matricea organică a osului este alcatuită din colagenul de tip I, care este sintetizat preferenţial la acest nivel. In cursul metabolismului osos normal colagenul de tip I matur suferă un proces de degradare rezultând mici fragmente ce sunt eliberate în circulaţie şi excretate apoi prin rinichi. In condiţiile unei resorbţii osoase crescute (fiziologic: vârsta înaintată, patologic: osteoporoza) colagenul de tip I este degradat într-o măsură mai mare, astfel că nivelul fragmentelor eliberate în circulaţie este crescut. Printre fragmentele cu relevanţă clinică se numără şi telopeptidele C-terminale (CTx). Pe măsură ce osul “îmbătrâneşte” acidul α-aspartic prezent în telopeptidele C-terminale este convertit în forma β (β –CTx). Aceste telopeptide izomerizate sunt specifice pentru degradarea colagenului de tip I ce predomină la nivelul osului.

β–CTx (Beta-CrossLaps) apare în faza incipientă a degradării colagenului de tip I; de aceea este un marker specific şi stabil al resorbţiei osoase4;5.

Recomandări pentru determinarea Beta-CrossLaps – osteoporoza: monitorizarea terapiei antiresorbtive (tratament de substituţie hormonală, bifosfonaţi, calcitonina, modulatori selectivi ai receptorilor de estrogeni) şi estimarea riscului de fracturi (marker de elecţie)1.