Virusul hepatitei C (HCV), membru al familiei Flaviviridae, se transmite în principal pe cale parenterală, frecvenţa infecţiei HCV fiind mare la pacienţii cu transplant de organe sau transfuzii de sânge, la persoanele cu abuz intravenos de droguri şi la cei cu dializa renală1;2.

Infecţiile acute sunt în generale uşoare sau asimptomatice, dar progresia către hepatita cronică se înregistrează în 60-90% din cazuri.

Caracterizarea genomului HCV şi a proteinelor codificate de acesta a permis dezvoltarea atât a metodelor serologice pentru determinarea anticorpilor specifici cât şi a testelor moleculare pentru confirmarea diagnosticului şi monitorizarea terapiei. Prezenţa anticorpilor anti-HCV este doar un indicator de expunere la HCV şi nu poate fi considerată un marker pentru infecţia curentă1.

Dintre markerii biochimici ai afectării hepatice, nivelul alaninaminotransferazei (ALT) a fost considerat un element important în decizia de a efectua biopsie hepatică şi/sau de a iniţia terapia antivirală. Cu toate acestea, gradul creşterii ALT-ului nu poate fi direct corelat cu nivelul infecţiei HCV deoarece: la pacienţii cu hepatită cronică C nivelul seric al ALT poate fluctua spontan, fiind posibile perioade îndelungate de remisiune biochimică; nivelul ALT poate fi influenţat de alţi factori cum ar fi consumul de alcool, medicaţia asociată, prezenţa altor infecţii virale, steatoza hepatică non-alcoolică; există o categorie de pacienţi (estimată la 20-40% din cazurile de infecţie cronică HCV) care prezintă un nivel persistent normal sau discret crescut al ALT,  în condiţiile unei replicări virale continue3.

Pe de altă parte, detecţia prin amplificarea acizilor nucleici cu ajutorul reacţiei de polimerizare în lanţ (PCR) oferă o măsură a replicării virale, fiind utilă atât pentru diagnosticul infecţiei active cât şi pentru monitorizarea tratamentului. Noile teste care cuantifică încărcătura virală prin tehnologia ”real-time PCR” au o sensibilitate analitică mai mare şi un domeniu de linearitate (măsurabil) mult extins, în comparaţie cu tehnologia  PCR conventională1;2.

În ceea ce priveşte diagnosticul, folosind metoda PCR, este posibilă detecţia viremiei VHC înainte de sero-conversia imunologică2.

Determinarea viremiei este utilă de asemenea în stabilirea progresiei bolii și evaluarea eficienţei terapiei antivirale, atât pentru regimul clasic de tratament ce include asocierea unui preparat de interferon pegylat (PegINFα) cu ribavirină, cât și pentru protocoalele mai noi ce conțin medicamente cu acțiune antivirală directă1