PSA este un component esenţial al plasmei seminale, având o greutate moleculară de 33kDa. Este sintetizat în celulele acinare şi în epiteliul ductal al prostatei, după care este secretat în sistemul ductal unde atinge concentraţii mari. Se pare că PSA are rol în liza coagulului seminal, fiind implicat astfel în fertilitatea masculină.

In mod obişnuit PSA este prezent în ser în concentraţii reduse. In cazurile în care se produce alterarea structurii microscopice a prostatei (cancer, hipertrofie prostatică benignă, prostatită acută, biopsie prostatică) PSA va difuza în stromă, de unde va ajunge în circulaţia generală, pe calea sistemului limfatic şi capilar.

In ser PSA formează complexe stabile cu α1-antichimotripsină (ACT) şi cu α2-macroglobulină. 86% din PSA circulant este reprezentat de complexul PSA-ACT; o mică porţiune de PSA este legată de α2-macroglobulină, iar restul constituie PSA nelegat (free-PSA)3.

Antigenul specific prostatei este cel mai important marker în evaluarea cancerului de prostată şi are utilitate atât în depistarea cât şi in monitorizarea acestei afecţiuni.

PSA este aproape în exclusivitate asociat cu afecţiunile prostatei, dar nu este specific pentru cancerul de prostată, valori crescute fiind întâlnite şi în alte condiţii (adenomul de prostată, prostatită acută sau cronică).

Recomandările internaţionale privind depistarea precoce a cancerului de prostată includ testarea anuală a PSA combinată cu examenul prostatei (tuşeu rectal) la bărbaţii cu vârste de peste 50 ani, cu risc moderat. Screening-ul la o vârstă mai tânără (40-45 ani) este indicat doar în acele cazuri cu antecedente familiale de cancer de prostată (rude de gradul I). Deşi PSA reprezintă cel mai bun test de laborator pentru detecţia cancerului de prostată, rezultatul obţinut trebuie să fie interpretat întotdeauna împreună cu datele clinice furnizate de tuşeul rectal. !Interpretarea izolatăa valorii PSA poate crea confuzii1;4.

Mai nou ghidurile internaţionale recomandă ca pacientul să fie informat de către clinician despre beneficiile, limitele şi riscurile pe care le presupune această testare şi să işi dea acordul privind efectuarea PSA, înainte de a se prezenta la laborator. Medicul nu trebuie să supraestimeze posibilele beneficii ale depistării precoce şi nici să subestimeze riscurile asociate cu intervenţia precoce.

La pacienţii cu valori ale PSA cuprinse între 4 şi 10 ng/mL şi cu tuşeu rectal negativ se recomandă determinarea markerului free-PSA din acelaşi ser. S-a dovedit că efectuarea suplimentară a acestui test reduce numărul de biopsii nenecesare.

PSA deţine un rol important şi în monitorizarea cancerului de prostată în diverse etape ale acestuia: supraveghere, stabilirea opţiunii terapeutice, estimarea prognosticului şi evaluarea eficienţei tratamentului (chirurgical, hormonal). După prostatectomia radicală PSA trebuie să scadă până la niveluri nedetectabile; valori persistent crescute de PSA indică prezenţa bolii reziduale. Creşterea nivelului PSA după intervenţia chirurgicală radicală reprezintă un indicator de recidivă a bolii care poate precede alte semne clinice.

Free-PSA nu oferă informaţii clinice relevante în monitorizarea cancerului de prostată, de aceea nu se recomandă utilizarea testului în acest scop4.