PA reprezintă o combinaţie heterogenă de molecule cu masa moleculară cuprinsă între 20 şi 45 kDa. A fost definit pentru prima oară ca marker tumoral în 1957 de către Bjorklund4.

Este un antigen universal asociat tumorilor deoarece prezintă valori crescute indiferent de localizarea acestora1;3.

TPA este alcătuit dintr-un amestec de citocheratine: 19 (44%), 18 (36%) şi 8 (30%). Este prezent în ţesuturile fetale, placentă, epiteliul organelor cavitare. Are timp de înjumătăţire o zi. Sintetizat de membrana celulelor canceroase umane este secretat activ în lichidele biologice1,3.

Specificitatea TPA pentru diagnostic este medie/slabă. Poate fi folosit şi ca marker unic în cazurile în care nu sunt disponibili alţi markeri specifici, însă în combinaţie cu alţi markeri tumorali specificitatea testării creşte semnificativ. Spre deosebire de ceilalţi markeri, a căror concentraţie se corelează cu masa tumorală, TPA indică activitatea actuală a tumorii, de aceea este numit şi „antigen de proliferare”. TPA este sintetizat în faza S a ciclului celular, iar concentraţia TPA se corelează cu proliferarea tisulară. Valorile crescute se asociază cu procesele proliferative care pot fi de natură benigna sau malignă. Astfel, TPA indică mai rapid şi mai precis schimbările survenite în procesul malign, fiind util atât în monitorizarea terapiei cât şi în depistarea recurenţelor. Poate fi identificat în urină, salivă, lichid de lavaj bronhoalveolar sau de ascită, aceste determinări fiind de multe ori mai valoroase decât cele din ser.

Fragmentele de citocheratină au sensibilitate diferită în funcţie de localizarea tumorii3: