Toxoplasma gondii este un protozoar apartinand ordinului Coccidia, clasa Sporozoare, foarte apropiat de genul Isospora. Ciclul de viata al Toxoplasma presupune 3 forme:

–   trofozoit: forma invaziva responsabila de manifestarile acute ale infectiei;

–   chist: responsabil de infectia persistenta si  latenta;

–   oochist: nu se intalneste la om, ci numai la pisica (gazda obligatorie), avand rol in ciclul evolutiv al Toxoplasmei si  in transmiterea infectiei.

Parazitul este ubicuitar in natura, putand infecta orice mamifer, insa ciclul evolutiv complet se realizeaza numai la familia Felidae (din care face parte si pisica), unde parazitul se reproduce si este eliminat prin materiile fecale sub forma de oochisti.

Toxoplasma este un parazit intracelular obligatoriu, care are predilectie pentru neuroni, microglii, celulele coroidei si  retinei, precum si  pentru celulele apartinand sistemului reticuloendotelial.

Rezervorul infectiei este reprezentat de pisica si  numeroase alte specii de animale (caini, porcine, bovine, ovine, rozatoare de camp, pasari domestice si  salbatice etc.), care se pot infecta si  ale caror produse pot constitui surse de infectie pentru om. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient preparata termic (ce contine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica (jocuri de copii, geofagie, zarzavaturi contaminate).

Calea transplacentara de transmitere a infectiei constituie o problema majora, datorita urmarilor grave pentru fat. Infectarea este posibila si  in cursul travaliului. Transmiterea de la om la om nu este cunoscuta, cu exceptia celei in utero. Modalitati mai rare de transmitere a infectiei sunt transfuziile de sange provenit de la persoane aflate in stadiul de parazitemie si  infectiile de laborator.

Receptivitatea fata de infectie este generala. Nu se cunosc date suficiente despre gradul si  durata imunitatii. Este cunoscut faptul ca anticorpii specifici IgG persista toata viata. Dupa unii autori,  infectia persista in unele cazuri; in alte cazuri se instaleaza imunitate cu sterilizarea organismului de paraziti5. Persoanele imunodeprimate (SIDA, terapie imunosupresoare prelungita, transplant de organe) sunt extreme de susceptibile si  pot face infectii grave: encefalita si  septicemie4.

Frecventa infectiei variaza dupa grupe de varsta si  populatie intre 20 si  80%, procentul crescand cu varsta, asa cum rezulta din prezenta testelor serologice pozitive, al caror procent creste cu varsta.

Infectia evolueaza in majoritatea cazurilor asimptomatic. Atunci cand infectia devine clinic manifesta, pacientul prezinta un sindrom mononucleozic autolimitant cu astenie fizica si  adenopatii. Perioada de parazitemie nu este bine definita, dar are loc inainte de producerea seroconversiei. La pacientii HIV-pozitivi precum si  la cei cu defecte ale limfocitelor T sau corticoterapie prelungita se produce mai frecvent o parazitemie cronica6.

Infectia fetala in cursul primului trimestru de sarcina se produce mai rar, dar se asociaza cu un risc mai mare de avort spontan si  aparitie a anomaliilor fetale. Infectia contractata intr-o perioada avansata a sarcinii este mai frecventa, dar prezinta un risc mai mic de a induce anomalii  fetale. Cel mai mare risc de boala congenitala severa apare cand infectia este dobandita in saptamanile 10-24 de sarcina, iar cel mai mare risc de transmitere verticala se produce in cursul saptamanilor 26-40. Infectia primara a mamei imediat inaintea conceptiei sau in primele 10 saptamani de sarcina are o rata de transmitere verticala de 2%, dar peste 80% dintre fetusii infectati vor dezvolta o boala severa cu microftalmie, corioretinita, hidrocefalie si  calcificari intracraniene. Intre saptamanile 24 si  30 prevalenta infectiei severe scade de la 80 la 20%, iar dupa saptamana 30 se reduce la 6%, desi peste 80% dintre gravidele care prezinta infectie primara in aceasta perioada vor transmite infectia fatului2.

Raspunsul imun la infectie este reprezentat in faza precoce de aparitia anticorpilor IgM in decursul primei saptamani de boala, care ating un nivel maxim intr-o luna, scad progresiv intr-un interval de 3-6 luni, existand posibilitatea de a persista in titruri scazute pana la 2 ani. Determinarea anticorpilor de tip IgM are utilitate in diagnosticul infectiei recente.

Anticorpii IgG apar mai tarziu si  ajung la titrul maxim in circa 1-2 luni, persistand apoi indelungat. Acestia au utilitate in screening-ul statusului imun, iar determinarile in dinamica au valoare in diagnosticul infectiei primare si  al reactivarilor1;3;5;6. Pentru a evita complicatiile din cursul sarcinii se recomanda evaluarea statusului imun inainte de conceptie. Se considera astfel ca femeile seropozitive inainte de a ramane insarcinate sunt protejate in ceea ce priveste transmiterea infectiei viitorului fat. Pe de alta parte, femeile seronegative prezinta riscul de a contracta infectia in cursul sarcinii, iar la acestea trebuie aplicate masuri profilactice1.