Anticorpii anti-Ro sunt îndreptaţi împotriva a 2 proteine (Ro60 si Ro52) legate intracelular, sub forma unui complex, de acizi ribonucleici de dimensiuni mici.

S-a constatat că există o bază genetică în apariţia anticorpilor anti-Ro, prin asocierea acestora cu antigenul HLA DR3.

Anticorpii anti-Ro au semnificaţie clinică în diagnosticul sindromului Sjögren (prevalenţa 70-100% în sindromul Sjögren primar) şi LES (prevalenţa 25-60%). Aceşti anticorpi se asociază de obicei cu următoarele forme clinice de boală: lupus eritematos cutanat subacut, lupus eritematos neonatal, vasculita din sindromul Sjögren.

Pacienţii cu boală lupică care asociază anticorpi anti-Ro prezintă mai frecvente simptome sicca sau exanteme fotosensibile, în special atunci când anticorpii se găsesc în titru crescut.

Anticorpii anti-Ro împreună cu anticorpii anti-La au un rol diagnostic important în monitorizarea prenatală a gravidelor. Anti-Ro şi adesea anti-La sunt prezenţi într-un procent de 100% la mamele feţilor sau nou-născuţilor cu bloc atrio-ventricular congenital sau lupus neonatal (exanteme fotosensibile, citopenii). Aceşti anticorpi sunt consideraţi a fi un model de fenomene autoimune dobândite transplacentar. Riscul unei mame cu anti-Ro de a da naştere unui copil cu aceste manifestări de boală este de 5-10%. În timpul sarcinii şi la naştere, marea majoritate a mamelor nu întrunesc criteriile de diagnostic pentru boala lupică sau sindrom Sjögren primar, unele dintre acestea fiind chiar asimptomatice. În decursul timpului, multe din paciente dezvoltă simptome uşoare de boală lupică, sindrom Sjögren primar sau o boală de ţesut conjunctiv nediferenţiată3.

Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-Ro – suspiciune sindrom Sjögren primar sau secundar; suspiciune LES; suspiciune lupus eritematos cutanat subacut; bloc atrioventricular congenital sau lupus neonatal în asociere cu LES, sindrom Sjögren sau colagenoză nediferenţiată2;3