Virusul rubeolei este  un togavirus cu ARN monocatenar care determina una din infectiile exantematoase ale copilariei. Infectia se produce predominant in lunile de iarna si primavara, subiectii umani fiind singurele gazde cunoscute ale virusului. Modul de transmitere a bolii este direct si aerogen (prin secretii nazofaringiene). Perioada de incubatie este de 2-3 saptamani.

Infectia are de obicei o evolutie benigna si este frecvent subclinica. In cazurile simptomatice, tabloul clinic include febra, eruptie maculo-papulara adesea discreta si de scurta durata, limfadenopatii, posibil coriza si conjunctivita. Adenopatia rubeolica (tipic in regiunea occipitala, retro- si submastoidiana, laterocervicala si submaxilara) constituie un semn constant al bolii, fiind adesea singura ei manifestare. Hemoleucograma indica de obicei neutropenie, iar in formula leucocitara este caracteristica aparitia de plasmocite si celule Türk, a caror proportie poate ajunge la 5-19%. Infectia confera imunitate pe toata durata vietii1;7.

Infectia cu virusul rubeolei are consecinte foarte grave in cazul in care este contractata in cursul primelor patru luni de sarcina. Daca gravida nu prezinta imunitate, exista un risc mare de afectare embriofetala. Rubeola congenitala determina aparitia unor defecte severe, multe dintre acestea fiind permanente, afectand dezvoltarea ulterioara: cataracta, surditate, hepatosplenomegalie, retard psihomotor, anomalii osoase, cardiopatii, neuropatii. Consecintele patologice asupra fatului si nou-nascutului depind de teratogenitatea virusului si de varsta gestationala la care s-a contractat infectia. Este unanim acceptat faptul ca riscul scade odata cu cresterea varstei gestationale; astfel riscul este maxim in cursul primelor doua luni de sarcina (40-60%) si scade progresiv in lunile patru si cinci (10-20%). Studiile au demonstrat faptul ca infectia fetala este rara dupa trimestrul II de sarcina1;2;4;7.

In cursul infectiei acute, virusul infecteaza placenta si poate fi transmis la fat. Expunerea secundara la virus sau reinfectia se asociaza extrem de rar cu transmiterea intrauterina a virusului, indicand faptul ca imunitatea mamei (dobandita natural sau indusa prin vaccinare) confera protectie impotriva infectiei in utero. Infectia primara a mamei poate avea urmatoarele consecinte: a) absenta infectiei la embrion; b) resorbtia embrionului (doar in cursul primelor saptamani de sarcina); c) avort spontan; d) moartea fatului in utero; e) infectia placentei fara afectarea fatului; f) afectarea concomitenta a placentei si fatului1;4.

Testele serologice reprezinta un instrument important in diagnosticul si monitorizarea infectiei acute. Astfel, primul raspuns umoral la infectie este reprezentat de anticorpii specifici de tip IgM care sunt detectati in majoritatea cazurilor la cateva zile de la aparitia exantemului, atingand un maximum dupa 2-3 saptamani de la debut. Nivelurile IgM incep sa scada dupa 36-70 zile, fiind rar detectate dupa 180 zile (in cazuri izolate, pana la 1 an). Anticorpii specifici de tip IgG apar de obicei dupa aproximativ 1 saptamana de la generarea anticorpilor IgM; nivelul acestora creste rapid atingand un platou la 6-10 saptamani de la debutul bolii, dupa care scad progresiv la un titru (15-200 UI/mL)  care se mentine toata viata. Reinfectia, care este complet asimptomatica, este insotita de cresteri moderate ale anticorpilor IgG2;4;5.

Introducerea vaccinului antirubeolic in 1969 a avut un impact major asupra numarului de infectii congenitale. Cu toate acestea continua sa apara epidemii de rubeola. Prevalenta femeilor neimunizate in randul populatiilor vaccinate este in jur de 1.8%, in timp ce la populatiile nevaccinate poate depasi 40%.

Luand in considerare datele prezentate reiese importanta efectuarii screening-ului  pentru determinarea statusului imun matern. Deoarece vaccinul antirubeolic este contraindicat la femeile  gravide (risc teoretic, deoarece nu s-a demonstrat teratogenitatea virusului atenuat continut in vaccin) si la cele care pot deveni gravide in urmatoarea luna dupa vaccinare, se recomanda ca screening-ul sa fie efectuat inainte de conceptie, iar femeile neimunizate sa poata beneficia de vaccin1;2.