Mycoplasmele constituie un grup particular de bacterii din clasa Mollicutes  caracterizate prin dimensiuni foarte mici si absenta peretului celular. Aceasta clasa cuprinde patru ordine care la rindul lor contin cinci familii, insa doar familia Mycoplasmataceae cu genurile Mycoplasma si Ureaplasma prezinta interes medical.

Mycoplasmele fac parte din flora obisnuita a mucoaselor orofaringiene, vaginale si uretrale. Pe langa organismele care sunt considerate comensale si altele cu implicare incerta in producerea unor boli exista si mycoplasme a caror patogenicitate este bine stabilita: Mycoplasma pneumoniae, Ureaplasma urealyticum si Mycoplasma hominis1.

Mycoplasma pneumoniae este un patogen important care afecteaza tractul respirator in grade variate, de la infectii inaparente pana la pneumonii interstitiale. Frecventa infectiilor respiratorii manifeste, variaza in functie de conjunctura epidemica, de la 3-10% pana la 80%2.

Epidemiile survin cel mai adesea in scoli, familii si unitati militare la intervale de 4-8 ani, in special la sfarsitul verii si toamna. In afara epidemiilor, infectiile se produc tot timpul anului si in general prezinta o raspandire lenta, aparent fiind necesar un contact strans cu persoanele bolnave. Totusi faptul ca in cursul epidemiilor infectia se raspandeste rapid, in absenta unui contact strins si prelungit, indica posibilitatea transmiterii prin picaturi de secretii respiratorii. Rata cea mai mare de infectii cu M. pneumoniae este inregistrata la copiii de varsta scolara si adultii tineri. Pneumonia apare cel mai adesea la grupa de varsta 15-19 ani. Infectia poate sa apara si la copiii sub 5 ani insa in majoritatea cazurilor este asimptomatica sau produce o afectiune usoara cu coriza si wheezing. La adult se pot produce frecvent reinfectii3.

Mecanismele patogenice prin care mycoplasmele adera, colonizeaza suprafetele mucoase  si  determina leziuni in organism sunt inca insuficient cunoscute.

Mycoplasma pneumoniae se ataseaza cu mare afinitate de celulele epiteliale ciliate si non-ciliate; produce peroxizi care determina leziuni celulare, blocheaza miscarile cililor si impiedica drenarea secretiilor respiratorii, favorizand  aparitia infectiilor. Factorii legati de gazda detin de asemenea un rol important in patogenia bolilor induse de acest microorganism. Prevalenta mare a infectiilor la copii, formele usoare de boala caracteristice acestei categorii de varsta precum si aparitia unor boli mai severe la varste mai mari sugereaza faptul ca o afectiune severa poate fi consecinta raspunsului imun al gazdei la reinfectie.    Mai mult, se pare ca manifestarile extrapulmonare ale bolii sunt mediate immunologic, deoarece bacteria nu a putut fi izolata decat din produse respiratorii.  Neavand perete celular aceste bacterii prezinta un contact strans cu celula gazda, favorizand productia de anticorpi si formarea de complexe imune ce ar putea fi raspunzatoare de manifestarile extrapulmonare asociate infectiei cu Mycoplasma pneumonia: meningo-encefalite, artrite, miocardite, leziuni cutanate, etc. Acesti anticorpi pot aglutina de asemenea eritrocitele umane la 4°C, mecanism ce ar explica anemia hemolitica cu aglutinine la rece asociata uneori cu aceasta infectie1;3.

Cea mai obisnuita manifestare clinica a infectiei cu M. pneumoniae este traheobronsita. Pneumonia, care se apare la aproximativ o treime din persoanele infectate, debuteaza treptat, dupa 2-3 saptamani de la infectie, cu febra, cefalee, faringita si tuse neproductiva persistenta. Radiografia pulmonara prezinta modificari de pneumonie atipica. Hemoleucograma indica initial un numar normal de leucocite care insa va creste pe masura ce boala progreseaza.

In absenta tratamentului antibiotic febra se remite in 2-14 zile, insa tusea, starea generala modificata si anomaliile radiologice persista 2-6 saptamani. Intr-un procent redus de cazuri, pneumonia este suficient de severa pentru a determina spitalizarea pacientilor; acestia pot prezenta complicatii severe cum ar fi: abces pulmonar, pleurezie, infectii bacteriene secundare, bronsiectazii sau recaderi ale bolii3.

Desi M. pneumoniae a putut fi detectata antigenic in exsudate respiratorii, toate testele utilizate (coloratia imunofluorescenta directa, teste imunoenzimatice) sunt insuficient de sensibile pentru exigentele depistarii unui patogen primar in laboratorul clinic2. Din acest motiv, diagnosticul de laborator al infectiei se face in mod uzual prin teste serologice1.

Determinarea combinata a anticorpilor specifici IgG, IgM si IgA faciliteaza diagnosticul serologic al infectiei. Trebuie mentionat faptul ca anticorpii de tip IgA prezinta utilitate in special in cazurile de reinfectie, deoarece in aceste situatii anticorpii IgM sunt adesea negativi1;4.