Virusul imunodeficienţei umane (HIV), agentul etiologic al sindromului imunodeficienţei umane dobândite (SIDA), este un retrovirus, care are capacitatea de a infecta şi distruge limfocitele T helper4.

Există două tipuri de HIV, fiecare cu mai multe subtipuri, diferenţiate pe zone geografice:

HIV-1

• mai virulent;
• responsabil de epidemia globală actuală;
• severitatea infecţiei variază de la o persoană la alta;

HIV-2

• descoperit iniţial în vestul Africii;
• transmiterea nu este atât de eficientă ca în cazul HIV-1;
• genomul său este mai înrudit cu genomul SIV decât în cazul HIV-1.

HIV se transmite prin sânge contaminat şi derivate de sânge, prin contact sexual şi de la mama infectată la copil, în timpul şi după naştere. Principalele grupe de risc sunt: homosexualii, hemofilicii şi primitorii de sânge, prostituatele, toxicomanii care folosesc droguri injectabile, personalul medico-sanitar3.

În ceea ce priveşte infecţia neonatală, 40% dintre sugarii născuţi de mame infectate dobândesc infecţia HIV şi 30% dintre sugarii infectaţi sunt pozitivi la naştere (ARN-HIV prezent), element ce sugerează infecţie in utero, în timp ce 75% sunt HIV-negativi la naştere, dar pozitivi după 7 zile, ceea ce sugerează infecţie intrapartum. >90% dintre sugarii infectaţi sunt HIV-pozitivi la 14 zile4.

Depistarea gravidelor HIV-pozitive este esenţială pentru prevenirea transmiterii infecţiei la făt. ACTG 076 a fost primul studiu clinic care a demonstrat eficienţa terapiei antiretrovirale în prevenirea transmiterii verticale a infecţiei. Astfel administrarea orală de zidovudin (AZT) în săptămânile 14-34 de sarcină, urmată de administrarea intravenoasă de AZT în cursul travaliului reduce rata de transmitere a infecţiei cu 67%1.

Evoluţia infecţiei HIV se desfăşoară în decurs de cel mult 10 ani, finalul survenind prin SIDA, al cărui sfârşit letal se consumă în câteva luni sau ani de la debutul bolii4.

Producţia de anticorpi este detectabilă după 4-12 săptămâni de la infecţie şi durează toată viaţa3