Există un antigen central al VHB, Ag HBc, care nu se găseşte în sânge ci numai în celulele hepatice infectate. Anticorpii faţă de acest antigen, anti-HBc, apar în sânge destul de timpuriu, înaintea anti-HBs, având valoare diagnostică3.

Anticorpii anti-HBc devin aproape întotdeauna detectabili în perioada de incubaţie a bolii. După dispariţia antigenului HBs şi înainte de apariţia anticorpilor anti-HBs („fereastra imunologică”), anticorpii anti-HBc şi anticorpii anti-HBc-IgM pot fi singurii indicatori ai prezenţei hepatitei B acute.

Datorită persistenţei anticorpilor anti-HBc (de obicei o perioadă lungă după infectare), detectarea acestor anticorpi este utilă în scop epidemiologic, pentru a constata prevalenţa infecţiei cu VHB în anumite grupe de populaţie.

Titrul anticorpilor anti-HBc determinat la purtătorii sănătoşi de antigen HBs este în medie de 10 ori mai mare faţă de cel depistat la pacienţii cu hepatită acută B, în timp ce la pacienţii cu hepatită cronică B este în medie de 100 de ori mai mare. Un titru foarte ridicat de anticorpi anti-HBc chiar şi la persoanele cu Ag HBs negativ, sugerează prezenţa hepatitei cronice B (infecţie cu VHB criptică)2.

Recomandări pentru determinarea anti-HBc

• diagnosticul hepatitei B acute şi cronice;
• verificarea rezultatelor pozitive obţinute pentru AgHBs şi anti-HBs3.