Anticorpii anti-HBc-IgM apar în ser în timpul proliferării active a virusului hepatitei B. Ei pot fi detectaţi în titru ridicat pentru o scurtă perioadă de timp în cursul stadiului acut al bolii, interval ce acoperă fereastra serologică, după care scad la niveluri joase, caracteristice fazei de convalescenţă3. Titrul cel mai mare de anti-HBc-IgM este depistat în săptămânile 2-3 de boală. În majoritatea cazurilor aceşti anticorpi rămân detectabili o perioadă mai mare de 2 luni şi, într-un procent redus, mai mult de 1 an, chiar în condiţiile vindecării hepatitei2.

Împreună cu anti-HBc pot fi singurii markeri serologici prezenţi după ce AgHBs şi AgHBe au dispărut, dar înainte ca anticorpii corespunzători să fi apărut, şi pot diferenţia infecţia acută cu VHB de cea cronică.

Testele de determinare a anticorpilor anti – HBc – IgM se fac împreună cu determinările de antigen HBs, pentru identificarea infecţiilor acute cu virusul hepatitei B3.

Anti – HBc – IgM pot fi detectaţi şi în hepatita cronică B, însă aproape întotdeauna în titruri mici. În hepatita cronică B prezenţa şi titrul anti – HBc – IgM se corelează cu activitatea inflamatorie a bolii. Astfel anti-HBc-IgM pot fi utilizaţi în monitorizarea hepatitei B cronice, iar unii autori consideră detectarea anti – HBc – IgM ca un semn favorabil în cursul tratamentului cu interferon2.

Recomandări pentru determinarea anti – HBc – IgM 

•  diagnosticul hepatitei B acute;
•  monitorizarea hepatitei B cronice2.