Toxocaroza este o infectie produsa de un parazit din genul Toxocara, familia Ascarididae (de obicei Toxocara canis si mai rar Toxocara cati), contractata prin ingestia de sol contaminat cu oua embrionate, provenite din fecalele animalului gazda. Embriogeneza se produce pe sol (sunt geohelminti) intr-un interval de 2-5 saptamani de la eliminarea oualelor de catre animale. Astfel, infectiile la om nu se produc prin contactul cu fecale proaspete1;3.

Toxocara canis are drept gazda definitiva cainele. Cainele se infecteaza pe mai multe cai: prin ingestia oualor embrionate, pe cale transplacentara sau prin alaptare de la femelele infectate. Rezultatul imediat il reprezinta contaminarea masiva a solului cu oua si deci cresterea riscului de infectie. Contaminarea mediului cu oua de Toxocara si igiena defectuoasa a alimentatiei asigura raspandirea infectiei. In cazul copiilor, o sursa importanta de infectie o reprezinta locurile de joaca in care au acces animale.

In asemenea situatii omul reprezinta o gazda intermediara  accidentala si improprie. In intestin larvele eclozeaza, patrund in perete si migreaza pe cale circulatorie, incepandu-si ciclul perienteric. In timpul migrarii prin ficat, plamani, rinichi, musculatura, SNC, ochi, reactia organismului impiedica evolutia larvelor, care ajung in asa numitul „impas parazitar”, sunt inactivate, iar ulterior dezintegrate si resorbite1.

Din acest motiv, subiectii infectati nu pot transmite infectia altor persoane3.

Manifestarile clinice si patologice ce insotesc reactia locala si generala a organismului, in prezenta larvelor apartinand altor specii de ascarizi decat cei care paraziteaza in mod obisnuit omul, sunt incadrate in asa numitul Sindrom de Larva Migrans Viscerala (SLMV).

Manifestarile clinice depind de incarcatura parazitara si de varsta gazdei. Multe infectii sunt asimptomatice, singurul indiciu fiind prezenta in hemoleucograma a unei eozinofilii.

Simptomele apar mai ales in conditiile in care larvele sunt omorate. Moartea larvelor determina reactii de hipersensibilitate de tip imediat si intarziat cu formare de granuloame la care participa eozinofilele. In aceste cazuri, eozinofilia periferica poate atinge 70-80%. De asemenea se poate inregistra o crestere de IgE. Cele mai frecvente forme clinice sunt:

•  manifestarile alergice;

• manifestarile pulmonare: tuse, dispnee, subfebrilitate, imagini radiologice cu aspect congestiv, infiltrativ si migrator;

•  manifestarile hepatice: dureri in loja hepatica, hepatomegalie, anorexie, greata, febra;

• manifestarile oculare (cele mai grave): uveita, neuroretinita, nevrita optica, leziuni retiniene granulomatoase, dezlipire de retina1;2.

Nu exista o metoda definitiva de a diagnostica infectiile cu Toxocara iar sensibilitatea si specificitatea reala a testelor serologice nu poate fi determinata cu acuratete. Diagnosticul este si mai mult complicat de variabilitatea raspunsului imunologic umoral, care depinde de incarcatura parazitara si localizarea infectiei. Totusi, numeroase studii au aratat ca testele imunoenzimatice care folosesc un antigen excretor purificat din stadiul larvar au o sensibilitate si specificitate mult imbunatatite, comparativ cu alte teste care utilizeaza antigene brute3.