AgHBe este codificat de aceeaşi secvenţă de ADN ca şi AgHBc, dar transcripţia lui începe mai devreme. Prezenţa AgHBe este indicatorul cel mai concret al replicării virale şi deci al infecţiozităţii serului. La purtătorii cronici de AgHBs, investigarea AgHBe permite estimarea riscului de infectare a celor care vin în contact cu aceşti indivizi. AgHBe apare în decurs de o săptămână de la apariţia AgHBs şi în cazurile acute dispare înaintea acestuia. De obicei remanenţa lui în ser este de 3-6 săptămâni2;4.

Dispariţia AgHBe în hepatita acută se asociază în mod obişnuit cu un declin al valorilor transaminazelor şi începutul etapei de vindecare3.

Cu câteva excepţii, AgHBe este prezent doar la persoane care prezintă în ser ADN VHB şi este utilizat ca alternativă la determinarea ADN VHB. Persistenţa lui mai mult de 20 de săptămâni sugerează evoluţia spre starea de purtător cronic şi, posibil, spre hepatita cronică.

Prezenţa lui la mamele cu AgHBs pozitiv, indică o probabilitate de 90% ca nou-născutul să dobândească infecţia cu VHB. Sunt posibile absenţa AgHBe şi prezenţa ADN VHB la pacienţii infectaţi cu un mutant al VHB care nu sintetizează AgHBe4.

Recomandări pentru determinarea AgHBe

•  investigarea gradului de infecţiozitate;
•  monitorizarea hepatitei B acute şi cronice;
•  evaluarea succesului terapiei antivirale2;3.