Deşi sunt disponibile vaccinuri eficiente încă din 1982, infecţia cu virusul hepatitei B (VHB) continuă să rămână o problemă gravă de sănătate publică. Peste 2 miliarde de persoane din întreaga lume prezintă dovada serologică a infecţiei VHB (în antecedente sau curentă), dintre care aproximativ 257 milioane sunt în stadiul de infecţie cronică (definit prin prezența AgHBs). În 2015 au fost înregistrate 887 000 decese cauzate în principal de complicațiile infecției VHB (ciroza hepatică și carcinomul hepatocelular)1.

Au fost raportate 9 genotipuri VHB (notate cu majuscule de la A la I) și câteva subgenotipuri, având distribuţii geografice diferite2.

Markerii serologici sunt folosiţi adesea ca indicatori de diagnostic şi/sau prognostic ai infecţiei HBV acute sau cronice. Dintre aceştia, AgHBe reprezintă un marker de infecţiozitate şi un indicator al replicării virale active, asociat cu boală hepatică progresivă3. Totuşi, existenţa unor tulpini virale care fie produc AgHBe dar acesta nu este detectabil în ser, fie şi-au pierdut capacitatea de a produce AgHBe chiar în prezenţa unei infecţii active, limitează utilitatea clinică a acestui marker4.

Cea mai eficientă şi directă metodă, cu valoare prognostică în evoluţia infecţiilor acute sau cronice, este detectarea cantitativă a ADN-ului VHB din plasmă (viremie B), prin tehnologia PCR. În plus, această metodă permite depistarea ADN-VHB în cazurile de hepatită cronică B cu markeri serologici negativi5.

ADN-ul VHB este detectat după aproximativ 30 zile de la contactul infecțios, astfel că poate fi util în în depistarea precoce a infecției acute la unele persoane cu risc crescut, înainte de apariția în ser a AgHBs6.

Determinarea viremiei este utilă de asemenea pentru monitorizarea eficienţei terapiei antivirale. Studiile au demonstrat că o scădere rapidă şi susţinută a nivelului ADN-VHB la pacienţii aflaţi sub tratament cu α-interferon pegylat (PegINFα) sau cu analogi nucleozidici/nucleotidici reprezintă un factor predictiv pentru un răspuns terapeutic favorabil. Pe de altă parte, monitorizarea viremiei poate avea valoare predictivă în ceea ce priveşte dezvoltarea rezistenţei la analogi nucleozidici/nucleotidici5.