Adiponectina este un hormon polipeptidic cu greutate moleculară de 30kDa, secretat de adipocite, cu efect antiaterogenetic, antiinflamator, cardioprotectiv şi, de asemenea, cu rol în reglarea sensilibilităţii la insulină. Nivelele reduse ale adiponectinei au fost asociate, atât în modelele animale cât şi umane, cu diferiţi factori de risc aterosclerotici: hipertensiune arterială, diabet zaharat de tip 2, rezistenţa crescută la insulină, nivel ridicat de trigliceride şi scăzut de HDL, obezitate, dar şi cu inflamaţie.

Spre deosebire de leptină, adiponectina nu modifică aportul alimentar, ci determină reducerea greutăţii corporale prin stimularea consumului energetic şi scăderea nivelului plasmatic al glucozei şi lipidelor. Concentraţia serică de adiponectină este reglată de acumularea de grăsimi în corp, în special grăsimea viscerală, hormonul având un nivel plasmatic mai scăzut la indivizii obezi.

Pacienţii supraponderali cu rezistenţă la insulină nu beneficiază de medicamente care stimulează secreţia de insulină (insulinsecretagoge), ci de tratament cu sensibilizatori ai insulinei care duc la o creştere măsurabilă a secreţiei de adiponectină. Astfel, adiponectina poate fi folosită ca un parametru de control în cazul terapiei cu sensibilizatori ai insulinei.

Numeroase studii efectuate în ultimii ani, atât pe culturi de celule, cât şi pe modele animale şi umane au avut ca subiect implicarea adiponectinei în procesele fiziologice şi patologice. In urma acestor cercetări s-a evidenţiat faptul că, la nivel vascular, adiponectina are efect protector, prin diminuarea fenomenelor inflamatorii asociate cu ateroscleroza, prin reducerea expresiei moleculelor de adezivitate celulară (selectina, vascular adhesion molecule – VCAM1, intercellular adhesion molecule – ICAM1) şi a citokinelor atât la nivelul endoteliului, cât şi în macrofage.

În cursul procesului de producere a plăcii de aterom macrofagele eliberează diferite citokine, ce determină proliferarea şi migrarea patologică a celulelor musculare netede vasculare, iar acest fenomen este inhibat de adiponectină. De asemenea, în studiile efectuate pe culturi celulare s-a aratat că hormonul produs de adipocite scade nivelul esterilor de colesterol ce se acumulează la nivelul histiocitelor umane, fenomen care, in vivo, joacă un rol important în iniţierea leziunilor aterosclerotice.

La nivel vascular, adiponectina activează nitric-oxid-sintaza, enzimă ce determină sinteza monoxidului de azot (factorul de relaxare derivat din endoteliu – EDRF) responsabil de relaxarea muşchiului neted vascular şi inhibarea agregării plachetare.

Studii pe modele animale au pus în evidenţă implicarea adiponectinei în diverse afecţiuni hepatice. La animalele de laborator, cărora li s-au indus hepatopatii de origine alcoolică sau non-alcoolică, s-a constatat că nivelul plasmatic al adiponectinei scade semnificativ. Administrarea intravenoasă de adiponectină la aceste animalele a dus la reducerea hepatomegaliei, a fenomenelor inflamatorii şi a steatozei, acest efect fiind cauzat şi de capacitatea hormonului de a suprima producţia hepatică de TNFα.

Efectele favorabile ale adiponectinei asociate cu efectele antiinflamatoare, antiapoptotice, inhibarea fibrozei interstiţiale fac din acest hormon o moleculă terapeutică promiţătoare1;2;3;4.