PROFIL TROMBOFILIE EREDITARA (II) 852 lei


Trombofilia reprezintă o condiţie ereditară sau dobândită asociată cu o predispoziţie individuală faţă de evenimente trombotice.
Principalele manifestări clinice generate de trombofilie sunt: boala tromboembolică, avorturile recurente de cauză incertă, complicaţii ale sarcinii (preeclampsie, retard de creştere intrauterină, apoplexia uteroplacentară, moartea fătului în uter, naştere prematură), sindroamele coronariene acute (angina instabilă, infarct miocardic), necroza aseptică de cap femural.

Trombofilia trebuie suspectată în următoarele situaţii clinice: evenimente trombotice survenite la pacienţi tineri (<50 ani), tromboze recurente, antecedente familiale de afecţiuni tromboembolice, complicaţii multiple ale sarcinii, tromboze venoase în teritorii anatomice „neobişnuite”: vena portă, vene hepatice, mezenterice, cerebrale, etc.

Până la 70% dintre pacienţii diagnosticaţi cu o forma de trombofilie prezintă unul sau mai multe defecte genetice majore. Dintre acestea, factorul V Leiden şi mutaţia G20210A a protrombinei sunt responsabile pentru mai mult de jumătate din cazurile de trombofilie ereditară. Aceste mutaţii sunt relativ recent descoperite (din 1994) şi au la baza substituţii nucleotidice unice, care pot fi detectate în prezent prin tehnici moleculare.
Factorul V Leiden constituie o variantă anormală a factorului V ce devine rezistent la acţiunea proteinei C activate (APC). Este generat de o mutaţie punctiformă a genei de pe cromozomul 1q23 care codifică sinteza factorului V, prin substituţia guaninei (G) cu adenina (A) în poziţia 1691. În produsul proteic, substituţia nucleotidică se exprimă prin înlocuirea argininei din poziţia 506 cu glutamina (mutaţia R506Q). Factorul V astfel modificat este denumit factor Leiden, alterarea constând în modificarea situsului de legare a APC.

Ca urmare a acestei mutaţii, factorul V Leiden este inactivat de 10 ori mai lent decât cel normal şi persistă mai mult timp în circulaţie, cea ce conduce la o generare crescută de trombină şi astfel, la hipercoagulabilitate.

Analizele genetice au indicat faptul că această mutaţie este responsabilă de 85-90% din cazurile de rezistenţă la AP4.